Am primit o leapșă de la Maria Călin și răspund cu ceva întârziere. Maria, iertare și mulțumesc!:)
1- Gen literar preferat?
Fără doar și poate, epic. Îmi place să mă pierd în povești țesute în jurul unor personaje. Totul e să fie scrise bine.
2 – Ultima carte citită?
"Pr.Constantin Necula - Cine e Iisus Hristos?" - o carte din seria conferințelor părintelui
3 – Blog preferat.De ce?
Multe mi-s dragi, pentru că iau de la fiecare frumosul transmis și cred că ar fi nedrept să nominalizez. La cele care mi-s dragi, dragi, se vede din comentariile pe care le postez:)
4 – De ce un blog în online și nu un jurnal personal într-o agendă?
Pentru gândurile bune cu care mă încarc și pentru legăturile pe care simt că le am dincolo de virtual cu unii oameni.
5 – Care îți este cel mai mare câștig de pe urma blogului?
Oamenii pe care i-am întâlnit în virtual si pe care sper sa ii intalnesc la o cafea buna.
6 – Dacă mâine nu ar mai fi internet, cu ce ai compensa lipsa blogului?
Cu tot ce fac în afara lui. Scriitura pe blog nu e activitatea mea principală. :)
7- Ce culoare are sufletul tău.
Culoarea cerului (senin, sau cu nori, dar Cer)
8 – Calități în cinci cuvinte
Una principală: te poți baza pe mine.
9 – Care crezi că este cel mai mare păcat al tău?
Sunt critică uneori și vreau să renunț de tot la treaba asta.
10 – Ce mesaj ai scrie pe un zmeu înălțat la ceruri?
Nimic fără Dumnezeu!
11 – Ce ai vrea să fii într-o viață viitoare?
Voi fi tot eu. Nu cred în vieți viitoare, ci în viața veșnică, începută de aici.
Pe cei nominalizați de mine, îi rog să respecte următoarele cerințe
– Răspunde la toate întrebările primite;
– Nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
- Formulează 11 întrebări pentru cei nominalizați de tine;
– Nu nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
– Trimite-le nominalizaților un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie;
Poate prelua oricine dorește provocarea asta. Întrebările mele ar fi:
1. Trei cărți pe care le-ai lua oriunde cu tine?
2. Cum te apropii de sufletul tău?
3. Cum l-ai descrie pe Dumnezeu?
4. Cel mai mare vis al tau devenit realitate?
5. Cine a ramas dincolo de orice intamplare, cel mai bun prieten?
6. Cea mai frumoasa amintire a copilariei?
7. Care e cuvantul care iti defineste cel mai bine copilaria?
8. Cinci ingredinte ale unei stari de bine?
9. Cum arata dimineata perfecta pentru tine?
10. Care sunt cele 10 cuvinte care te definesc pe tine ca OM?
11. O melodie de suflet, pe care ai lua-o cu tine oriunde, oricand?
Multumesc!:)
Răspunsurile tale mi-au indus o stare de bine. Prin tine, mi-a vorbit Dumnezeu despre simplitate, despre puritate, despre frumos, despre împăcarea cu sinele. Mi-aș dori să fiu ca tine. Îți mulțumesc pentru lecția dată!
RăspundețiȘtergereP.S. mă tentează să răspund întrebărilor tale. Sigur o fac după ce mă întorc din concediu. Numai bine, Claudia!
Maria, tu esti TU si asta e minunat! Ca tine nu mai e nimeni pe lume pt ca esti unica, ca fiecare om in parte. Frumosul din tine e tot ce e mai de pret si pt asta e bine sa ne iubim pe noi insine, dar mai ales pe Dumnezeu care ne-a creat asa!
RăspundețiȘtergereMultumesc pt joc! M-as bucura sa raspunzi!:)
Concediu minunat!
1. Trei cărți pe care le-ai lua oriunde cu tine?
RăspundețiȘtergereBiblia, Rumi, Fratii Kramazov
2. Cum te apropii de sufletul tău?
stand in genunchi
3. Cum l-ai descrie pe Dumnezeu?
Bucuria mea
4. Cel mai mare vis al tau devenit realitate?
sa fiu mama
5. Cine a ramas dincolo de orice intamplare, cel mai bun prieten?
Maria
6. Cea mai frumoasa amintire a copilariei?
ajun de anul nou, in pijamale, in bratele bunicului, cu picioarele goale bagate in buzunarul halatului lui, priveam uratorii
7. Care e cuvantul care iti defineste cel mai bine copilaria?
cirese
8. Cinci ingredinte ale unei stari de bine?
liniste, cafea buna, oameni dragi, lucru de mana, natura
9. Cum arata dimineata perfecta pentru tine?
stau cu o cafea in mana pe propria terasa, in pijamale si astept rasaritul
10. Care sunt cele 10 cuvinte care te definesc pe tine ca OM?
bucurie, empatie, credinta, explozie, simt, vise, curaj, miscare, idee, inteleg
11. O melodie de suflet, pe care ai lua-o cu tine oriunde, oricand?
https://www.youtube.com/watch?v=AZ5WPXxNzPU fiona apple, across the universe
Anca mea draga, multumesc de raspunsuri! Minunate si in toate....TU!:)
RăspundețiȘtergere