vineri, 12 iunie 2015

Ce am făcut azi?




"Ştii ce am făcut azi, Doamne?
M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă. În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…
Am blamat soarta că trebuie să mă duc la muncă, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească.
Când am ieşit din casă m-a deranjat ploaia care mă lovea peste obraji și nu m-am gândit și la cei obligaţi să stea în case, la cei care ar alerga bucuroși prin ploaie dacă ar avea picioare sănătoase.
Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină.
Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că poate îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…
Am ajuns la serviciu şi, fără să îmi dau seama, am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om pe care-l întâlnesc are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea amplifica tristețea, îndoiala, durerea… pe când un zâmbet i-ar putea aduce soarele în suflet.
Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate…
Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă… M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am în prezent.
Iar seara m-am pus să dorm, uitând să îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru tot ce am, pentru primele raze de soare, pentru ploaie, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană şi pentru speranţa zilei de mâine...
Şi am realizat câte lucruri excepţionale poate oferi o zi obişnuită din viață… iar eu am uitat să mă bucur de ele...
Ce bine că există un mâine!"


Irina Binder

Cuvinte frumoase de la un om frumos. Textul acesta, peste care am dat azi, îmi întărește iar sentimentul că viața se poate schimba dacă am învăța să fim mai calzi, mai senini, mereu mulțumitori pentru micile daruri, uneori invizibile pentru ochii trupului.

O zi de vineri, 12 iunie, plină de frumos, de cărți bune, de oameni calzi și de muzică plină de suflet!


Un comentariu:

  1. Imi place cum scrie. Nu am avut ocazia sa citesc foarte multe carti de ale ei, dar din ce am mai prins din zbor are un stil aparte.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!