Când viața obosește...

"Anul trecut, vecina noastră, care avea o funcție destul de înaltă într-o bancă, și-a dat demisia, a dat apartamentul său extraordinar cu trei camere în chirie unei familii tinere și a plecat să trăiască în casa sa de vară. Pentru totdeauna.

Până la pensie mai avea încă vreo 15-20 de ani.

Cei din jur n-o înțelegeau și-o considerau a fi nebună. Să renunți la asemenea serviciu? La asemenea apartament? Să lași totul pentru o cabană din lemn cu liliac sub fereastră și vedere spre mlaștină? Ea nu e normală. Toți vor să obțină asemenea succes. Iar ea e fericită acum.

Și are de gând să-și petreacă restul vieții pe o terasă de lemn, citind cărți, sădind plante în grădină și pregătind nepoților ciorbe.

Desigur, am exagerat puțin.

Ea mereu scrie ceva undeva. Are niște cursuri prin diferite locuri. Face diferite chestii și câștigă câte ceva. Dar aceste chestii sunt atât de mici și neistovitoare, încât nici nu se compară cu viața sa anterioară.

Cu fiecare zi ce trece, numărul acestor persoane devine din ce în ce mai mic.

Desigur, nu toți renunță la tot și pleacă să trăiască în pădure. Dar își schimbă viața radical. De exemplu, medicii devin fotografi iar contabilii – jurnaliști.

Ați observat cum în ultimul timp apar din ce în ce mai mulți freelanceri? Da, în epoca internetului nu există necesitatea de a fi legat de un anumit loc de muncă și un orar fix, dar la mijloc e și altceva.

Există oameni care au obosit de viață.

Ni se impune cu prea multă insistență succesul. Succesul. Puteți da o definiție clară acestui cuvânt?

Din grădiniță, oamenii sunt foarte încărcați. Obligații fără limite. Trezirea de dimineață. Grișul. Siesta. Cercurile de creație. Trezirea de dimineață. Engleza și ora de pictură. Școala. Trezirea de dimineață. Ore. Teme pentru acasă. Examene. Din nou examene. Universitatea. Trezirea de dimineață. Cursuri. Examene. Serviciu. Trezirea de dimineață. Ședințe. Rapoarte. Planificări. Avalanșe de obligații.

"O să te odihnești la pensie. Pentru început devii cineva.

Lovește-te cu capul de pereți. Obține succesul. ”Oameni superperformanți.” Ați auzit? Nu fi lenos, nu fi bolnav, lucrează – ș-apoi mori. Un lucrător de milioane. Visul oricărui angajator. Nu se îmbolnăvește, nu obosește, nu merge în concediu și la matinee pentru copii, lucrează peste program și în weekend-uri. El doar vrea să fie superperformant și vrea să aibă succes. Trebuie. Chiar trebuie?

Pe parcursul întregii educații ești speriat și amenințat. Învață, sau nu va ieși nimic bun din tine. Învață, că de nu, nu vei fi acceptat nicăieri. Învață, că de nu…

Set standard. Două diplome cu studii superioare. O căsătorie reușită. Un serviciu bun. Apartament, mașină și casă de vară. Marea de câteva ori pe an. Paris în luna de miere. Copii învață în școli private. Douăzeci de perechi de papuci, treizeci de costume, pentru fiecare sezon. Totul ca la oameni. Chiar trebuie?

Cineva, cândva, a decis că ăsta e succesul. Dar sunteți siguri că așa el se măsoară? Și aveți nevoie de el în general?

Succesul. De fapt, el pare să fie cea mai are iluzie din viața noastră.

Iată asta nu contează.

Înțeleg asta, de regulă, oamenii care au obosit de viață, pentru care pe primul loc e liniștea sufletească. Alegerea de a nu fugi nicăieri. De a nu demonstra nimic nimănui. De a trăi, nu de a supraviețui.

Există oameni care au alergat, au alergat, iar apoi au căzut și au înțeles că gata, nu mai pot. Cu atât mai mult cu cât merge vorba despre tinerii de acum, care au reușit, la vârsta de 22 de ani, să obțină posturi importante ce presupun o presiune și responsabilități enorme. Ei au reușit să vadă totul, pot face tot și nu mai vor nimic, în afară de liniște. Un fel de bătrânețe timpurie.

Atunci ei brusc încep să vadă lumea altfel. Cel mai des, asta se întâmplă după supraoboseală și o perioadă plină de stres. Stând în spital la vârsta de 25 de ani, poți înțelege foarte multe.

Oamenii obosiți schimbă treptat tot și se schimbă pe ei înșiși. Ei învață să trăiască din nou, ajustând circumstanțele după sine, după necesitățile, dorințele și ceasul lor biologic. Controlându-și singuri viața, fără a o încredința dispozițiilor și șefilor. Ei pictează și citesc mult. Gătesc supe și coc pâine. Se plimbă prin parcuri și se joacă cu copiii. Respiră aerul din jur. Înțeleg că, de fapt, o sumă mică e îndeajuns. Învață să trăiască astăzi și acum, simțind fiecare minută care trece pe alături.

Om de serviciu.

De mic erai speriat. Dar acum parcă nu e nimic rău în a mătura străzile în aer liber…

Cel puțin, acest serviciu pare mai atractiv decât cel al unui redactor-șef la un jurnal săptămânal ce are mai mult de 100 de pagini. Unde nu ai timp să mănânci sau să bei o cafea. Unde la ora 10 seara îți amintești că vroiai să mergi la baie încă după masă. Când la ora 11 de noapte te sună un client și te roagă să schimbi urgent imaginea. Iar la ora 9 dimineața jurnalul trebuie deja să fie la tipografie… Iar apoi cobori de la etaj pe scări întunecate pentru că ascensoarele nu funcționează. Și nu iei un taxi, dar mergi pe jos câteva opriri pentru ați reveni. Iar pe drum te gândești că trebuie până mâine dimineața să termini articolul și la 8 să fii deja la redacție. Iar acasă stă un copil flămând și eseul lui neterminat. Iar la 1 noaptea te sună un autor care abia s-a trezit și te roagă să introduci unele corectări în text. Iar de dimineață din nou acest ritm. Și 30 de minute mai târziu, după ce ai predat jurnalul, vine șeful și-ți spune să-l schimbi naibii pe tot. Cum? Nu-i pasă. Lucrează și-n weekend!

Există oameni care chiar primesc plăcere de la toate astea. Să aibă un ritm nebun până la sfârșitul vieții. Și pe lângă își pot trăi din plin viața. Foarte bine. Dar nu toți pot avea un succes enorm. Nu pot toți deține posturi de vârf și să conducă companii de succes. Cineva trebuie să măture frunzele.

Oamenii obosiți de viață și cei care aleargă după succes nu se vor înțelegere reciproc niciodată. Evident, fiecare cu ce-i al lui. Dar dacă simți că nu mai poți, nu-ți fie frică să te schimbi.

Nu trebuie să te atârni prea serios față de viață. Ea e prea scurtă pentru asta."

SURSA TEXT