Toti aveam povesti preferate, pe care, atunci cand eram mici, ne
placea sa le auzim iar si iar, la infinit, de la parintii nostri. Si nu
erau doar basmele cu printi si printese, ci povestile lor reale, cele cu
bunici, cu unchi si matusi, cu satul natal; intamplari din lumea
indepartata si fascinanta in care noi inca nu existam.
Oare de ce ne atrageau atat de mult aceste povesti? De ce nu ne
puteam dezlipi de albumele cu poze? De ce un bunic care povestea mereu
despre tineretea lui ne captiva asa de tare?
Raspunsul psihologilor care au studiat acest lucru este ca povestile de familie ii intaresc copilului sentimentul ca face parte dintr-o familie mai mare, iar aceasta naratiune care da sens existentei lui, chiar si dinainte de a se naste, ii fortifica increderea in sine si rezistenta la stres.
Povestile de familie si sanatatatea emotionala a piticilor
Potrivit unui articol din publicatia The New York Times,
in vara anului 2001, psihologii americani Marshall Duke si Robyn Fivush
au inceput un studiu in care au inclus 48 de familii – au inregistrat
conversatiile din timpul cinelor si au intervievat copiii, punandu-le
intrebari precum:
Stii povestea nasterii tale? Stii cum s-au cunoscut parintii tai? Stii unde au facut parintii tai liceul? Stii unde au crescut bunicii tai? Stii de existenta vreunei boli sau a unui eveniment nefericit din familia ta?
In acelasi timp, copiilor li s-au facut teste psihologice, iar
rezultatele celor doua cercetari au fost comparate. Concluzia a fost
urmatoarea: cu cat copiii stiau mai multe despre istoria familiilor lor,
cu atat sentimentul de control asupra propriei vieti, stima de sine si
senzatia ca sunt intr-o familie functionala erau mai mari. Cu alte
cuvinte, copiii care stiau mai multe povesti de familie erau mai fericiti si mai sanatosi din punct de vedere emotional.
La doar cateva luni dupa efectuarea studiului, avea loc tragedia de
la 11 septembrie, ceea ce le dadea celor doi psihologi ocazia sa-si
verifice din nou concluzia. Dar si in fata acestei drame nationale de
proportii uriase, copiii care stiau mai multe despre familiile lor s-au
dovedit a fi mai rezistenti, gestionand mai bine efectele stresului.
Cum sa construim naratiuni de familie puternice: 5 sfaturi
Asadar, mamici, ce ne ramane de facut este sa investim cat mai mult timp si energie in construirea si transmiterea povestilor familiilor noastre.
Sigur ca aceste povesti se nasc in timp si nu putem sa le controlam in
mod artificial si nici sa-i „instruim” pur si simplu pe copiii nostri cu
ele.
Totusi, sunt cateva lucruri pe care putem sa le facem pentru a ne
asigura ca piticii nostri cresc cu sentimentul puternic ca apartin unei
familii frumoase.
Povesteste, povesteste, povesteste
Inca de cand piticul este foarte mic (poate chiar de cand e in burtica!), povesteste-i cat mai multe despre familia voastra:
Uite, jucaria asta a fost a lui tati de cand era de-o varsta cu tine, Prin parcul asta s-au plimbat prima oara mami cu tati impreuna, Duminica vine mereu bunica pe la noi, pentru ca o face mereu de cand mami si tati s-au casatorit, Cand erai tu atatica s-a intamplat asta si asta etc.
Comunicarea si obiceiul povestitului sunt foarte importante pentru
dezvoltarea armonioasa a piticului. Cu cat ii sunt imprimate mai
devreme, cu atat sunt mai mari sansele ca, la randul lui, sa devina o persoana comunicativa si deschisa.
Ai grija sa amintesti mereu despre momentele fericite ale familiei
voastre, iar episoadele grele expune-le ca pe niste „probe” pe care ati
reusit sa le treceti impreuna, fiind alaturi unul de altul.
Construieste ritualuri
Fie ca e vorba de cititul unui basm inainte de culcare, de sambata in
care mergeti toti impreuna undeva sau de un cantecel pe care il cantati
de fiecare data cand piticul este trist, ca sa treaca supararea, ai
grija sa transformi obiceiurile voastre in ritualuri – adica sa fie
facute cu constanta, fara exceptii, cu atentie si concentrare, dar si cu
o semnificatie mai profunda pe care sa i-o reamintesti din cand in
cand.
Pastreaza traditii
Printre obiceiurile si ritualurile voastre de familie ar trebui sa se
regaseasca si unele vechi, preluate de la bunici si stra-bunici – adica
traditiile. Spune-i mereu piticului care este povestea acelei traditii,
povesteste-i de ce o tineti si de ce e important sa continuati sa o
tineti: Aceasta este o traditie in familia noastra, pentru ca ...
Colectioneaza amintiri
Filmeaza, fotografiaza si pune totul in albume si foldere. Nu face
asta obsesiv – ca sa piara farmecul oricarui moment, dar suficient de
mult cat sa va puteti bucura de acele momente si peste ani de zile.
Uitati-va din cand in cand impreuna la ele si rememorati.
Consemneaza
Fa-ti un jurnal. In timpul sarcinii, in timpul
primului an, in timpul scolii generale a copilului. Consemneaza acolo
din cand in cand ce simti, cum vezi lucrurile in acel moment, ce iti
doresti pentru piticul tau, lucruri pe care le inveti, scrie-i scrisori,
da-ti tie insati sfaturi, observa-te pe tine si familia ta.
Reciteste-le dupa un timp si, cand creste, arata-i copilului tau
fragmente care i-ar putea folosi. Acest lucru il va asigura de toata dragostea ta. :)
articol preluat de aici
ce sfaturi frumoase, numai bune de pus in practica!!!!! :) Ioana
RăspundețiȘtergereCred ca multe dintre ele le aplicam deja in mod firesc:)
ȘtergereHehe, si mie imi placea sa-mi spuna bunica povesti de cand era tata mic. Acum sotul e cel care le spune copiilor povesti din copilaria lui! E clar ca e important pentru noi sa stim de unde venim!
RăspundețiȘtergereTotusi, studiul citat are prea multe lacune ca sa aiba validitate. Sunt prea multe variabile importante care nu sunt luate in consideratie cum ar fi profilul parintilor, existenta unei copilarii traumatice la unul dintre parinti etc. Iar un lot de 48 de familii e prea mic:P
Sigur, Nicoleta, ca nu e reprezentativ neaparat, eu am preluat articolul asa cum era. Insa, ideea de baza s-a inteles:)
Ștergere