In urma cu ceva vreme citeam cartea "Arta esentei" primita in dar de la
Anca. De la primele pagini m-a cucerit tocmai pentru ca aveam atat de multe de lucrat in dobandirea simplitatii, macar cea de suprafata, de urgenta i-as spune.... Cartea asta mi-a dat impulsul pe care il asteptam de tare mult timp pentru a sorta, arunca, darui multe dintre lucrurile care imi incarcau inutil spatiul vital.
Nu aveam neaparat multe lucruri, nu sunt genul de om care aduna orice de oriunde doar ca sa fie, insa, erau destule care nu foloseau la nimic sau poate foarte rar isi gaseau rostul. Undeva in mintea mea, acele lucruri ocupau un loc care ar fi trebuit sa fie gol. Simteam asta. Si citind despre acest aspect am si constientizat. Lucrurile nu ocupa doar un loc fizic in spatiul in care traim, ci ocupa si un loc in mintea noastra, fie ca vrem sau nu sa acceptam...
Am inceput usor usor, pe zone, sa pun in saci fara prea multe sentimente si cu o mare dorinta de ordine, de spatiu. Intr-o casa cu 3 copii chiar e nevoie de mai mult loc. S-au adunat cam 10 saci cu fel si fel. Am aruncat fara mila. Unele le-am daruit pentru ca altora le-ar fi folosit.
Intr-adevar, senzatia de libertate, dupa ce te debarasezi de lucruri, de aer curat in jur e reala!
Concret, am facut urmatoarele:
- am dus hainele de vara la mama in mansarda, cele ramase mici le-am dat de pomana;
- aruncat la gunoi carti pe care nu as fi vrut sa le citeasca nici altii, pentru ca influentau mai degraba negativ decat pozitiv;
- aruncat posete vechi, uzate, pantofi de ocazie nepurtati de ani buni, vesela ciobita, ibrice cu smaltul sarit, fel si fel de suveniruri, martisoare kitsch primite in anii trecuti, cutii de la electrocasnice, lucruri decorative de prost gust;
- aruncat esarfe de proasta calitate, primite in dar, si care nu mi-au placut de fapt niciodata;
- daruit mamei tot ce aveam in dublu exemplar sau in cantitate prea mare: palete, polonice, linguri de folosit la gatit, prosoape de bucatarie/ baie, farfurii, seturi de cesti de cafea, de pahare, primite la fel in dar....CU O SINGURA CONDITIE: CE NU ISI DORESTE, SA ARUNCE!
Niciodata nu am vrut sa incarc pe altii cu ce le-am oferit. Consider ca darul e dar, insa persoana care il primeste are drept de a pastra, de a darui altuia sau de a arunca ce a primit de la mine.
Acum e mult mai bine. Nu mai am nici un lucru in jur fata de care sa simt ca as vrea sa il arunc. La fel sunt intr-o perioada de triere serioasa a tot ce inseamna ganduri, emotii, sentimente, ocupatii fel si fel. Parca sunt intr-un punct in care nu mai vreau compromisuri cu viata mea, cu fiinta mea.