„Degeaba
le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura,
doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen
Ionescu),daca suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi,
doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția,
și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm
parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin
concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună-cuviință.
Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul !
Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.
Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște pizmăreți, niște bădărani și niște răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații."
(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună-cuviință.
Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul !
Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.
Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște pizmăreți, niște bădărani și niște răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații."
(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)
Preluare de la http://sfintisieroi.blogspot.ro
Bunatatea este intr-adevat o calitate minunata, te face ca si mai prostut sau genial oamenii sa doreasca sa te aiba in preajma. Ii face pe ceilalti sa zambeasca si ei cu bunatate la randul lor, sa fie mai simpli si mi seniti, transforma totul in jurul ei
RăspundețiȘtergereAsa e, Anca...ma intreb: oare se poate cultiva sau e un dar de la Dumnezeu?
RăspundețiȘtergereTotul se cultiva! Si totul este dar de la Dumnezeu! Noi cu stradania, zi de zi, cu atentia, iar El cu darul...cand stie El... Nu se termina stradania, ma minunez cat de mult are omul de lucrat cu el insusi si cum nimic nu reuseste, fara darul lui Dumnezeu...
RăspundețiȘtergereMultumesc, am citit blogul tau cu drag si bucurie, sa traiti, sa fiti sanatosi si sa nu va departati de Domnul!