Deşi azi m-am trezit mai rău ca în ultimele 5 zile, dimineaţă pe la 8, în drum spre farmacie, ceva fulgişori, mai mult a burniţă semănau, se jucau în faţa mea, dar nu speram să vedem mai mult de atât. Ajunsă acasă, îngheţată şi cu o sacoşă de remedii, care mai de care mai homeopate, jocul se transformase deja în ninsoare în toată regula.
Matei, bucuros din cale-afară: Mamiiiii, niiingeeee! Mergem afarăăăăă!
Cum să strici bucuria unui copil care aşteaptă de mult să facă om de zapadă! Dar pentru că suntem toţi foarte, foarte răciţi, i-am explicat că nu putem face bulgări până nu trec năsucurile de tot! Aşa că, s-a mulţumit prin a privi la fereastră fulgii, lângă Teodora!
A fost frumos! O bucurie pe care o simţi la orice vârstă ai avea sau oricât de răcit ai fi!:)
Sanatate! E minunat cand ninge, chiar si la sfarsitul iernii , de fiecare data imi dau lacrimile de fericire. Este un moment magic...
RăspundețiȘtergereAnca, multumim! Si eu simt la fel de fiecare data, si vreo 5 minute nu plec de la geam. Cred ca la fel va fi si cand oi avea vreo 60 de ani:)
ȘtergereUf, omul de zapada.... tata ne facea in fiecare an un om de zapada mare cit el in curte la bunica! Avea la treaba, dar nu era nevoie sa-l rugam de doua ori sa ne faca. Lasa totul si punea mina pe lopata si se apuca de omusor! Astea da amintiri! Mi-a dor de acele vremuri si mi-e dor de citiva fulgi! :)
RăspundețiȘtergereAmedeya, ce amintiri frumoase!
RăspundețiȘtergere