miercuri, 20 noiembrie 2013

De Crăciun

Omul îşi face planuri fel de fel dar Dumnezeu ştie cel mai bine dacă îi ajută omului la ceva sau nu. Însă cred că e bine să fim cât de cât organizaţi în tot ceea ce facem. De aceea şi eu mi-am schiţat în minte şi pe foaie câteva direcţii de urmat în zilele de sărbătoare ale Naşterii Domnului.

Anul ăsta de Crăciun nu vreau să acord pregătirilor de sărbători mai multă importanţă decât Sărbătorii în sine. Aşa că mi-am stabilit nişte lucruri pe care vreau să le respect:
  • masa de Crăciun va fi mai simplă, cu 2-3 feluri şi un singur desert. Oricum vom merge pe la părinţi şi nu are rost ca mâncarea să stea în frigider zile în şir. 

  • cadourile de Crăciun nu vreau să ne clatine serios bugetul. 
Dacă înainte cumpăram pentru mamă, tată, frate, socri, cumnaţi, nepoţii din familie etc.etc. cadouri separate, gen cosmetice, fulare, etc. anul acesta cred că voi face atenţii mai generale. Adică, părinţilor şi socrilor un vin bun, sau o cutie de ciocolată caldă pentru zile reci, la copii în loc de jucării, ceva dulciuri şi tot aşa.



  • neapărat îmi doresc să mergem la colindat. 
Naşterea lui Hristos trebuie vestită şi vreau ca şi copiii mei să păstreze obiceiul frumos de a colinda, care nouă, ne aducea mare bucurie, nu doar datorită darurilor primite, ci şi faptului că simţeam că facem ceva de folos, ceea ce numai noi copiii o făceam cu atâta drag.


  • cadouri utile pentru copiii noştri. 
Anul acesta, Matei şi Teodora vor primi orice, dar nu jucării. Au destule şi oricum vor primi de pe la bunici şi alte persoane. De Sf.Nicolae vreau să le luăm portocale, ceva dulce şi şoseţele groase cu tălpi de piele, iar de Crăciun, pijamale noi şi ceva cărţi cu tematică de Crăciun. Şi vreau să înveţe că bradul de Crăciun, mai ales că e natural an de an, e cel mai frumos cadou de Crăciun şi că sunt mulţi copii care nu se pot bucura de luminiţele şi podoabele unui brad. Bradul de anul trecut arăta cam aşa:



  • Cea mai mare dorinţă e să fim toţi patru la Sf. Liturghie în ziua de Crăciun. 
Naşterea lui Hristos e în biserică, şi vreau să fim cu toţii acolo. Până acum, fiind mereu copiii mici mici, mergea doar soţul iar eu îl aşteptam cu masa plină. Dar Crăcinul nu înseamnă asta. Vreau să ne bucurăm cu toţii de adevărata sărbatoare, care e în biserică. Plus că Matei va fi bucuros să vadă grupurile de copii, colindători, langă bradul împodobit şi să primească şi el un pacheţel cu ceva bun de la părintele.:)



Să ne ajute Dumnezeu să avem sărbători cu bucuria cea adevărată a naşterii pruncului Hristos!

14 comentarii:

  1. Foarte frumos! Cam astea sunt in mare si "obiectivele" mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, deci tu vei avea un Craciun simplu si romanesc.:)

      Ștergere
    2. Asta mi-am propus, sa vad cat reusesc, la planuri ma pricep ;))

      Ștergere
  2. Bradul vostru este minunat:), atat de frumos, de simplu...la Biserica imi doresc sa ajungem, de gatit ma rezum la fritura si ciorbita, sarmalele le cumpar si doar le fierb (ajung pentru cele 3zile de sarbatoare ca si ciorbita), o prajitura poate mai sofisticata - in rest portocale si pelincutele din ajun (pe care le fac cu lipii arabesti, ca sa nu mai stau sa coc turtite), bradul oricum il fac mai devreme, iar cadouri cu adevarat imi doresc sa fie simbolice si sa ne concentram pe bucurie, familie si prieteni...Sa dea Domnul sa ni se indeplineasca la toti planurile bune si cu folos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, bine zici si tu.....Pai cam asta voi gati si eu...Si in rest liniste si pace!:)

      Ștergere
  3. foarte frumos!
    Cam asa m-am gandit si eu sa fac, simplificat la maxim, dar sa vedem:))

    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Să-ţi ajute Domnul să împlineşti toate acestea, bune gânduri ai! Prin toată (pre)găteala cu care ne dăm în petec, de multe ori devenim noi sărbătoriţii în vremea Sărbătorii...

    RăspundețiȘtergere
  5. E minunata ideea unor cadouri generale. Cind cumperi pentru fiecare parca nu e niciodata indeajuns cit ai luat si mai cumperi si se aduna si nu se potrivesc si banii se duc. Asa am patit cu nasii, care au 3 copii. Am luat ceva pentru adulti, apoi ceva pentru fiecare copil (2 ani, 7 ani, 8 ani) si am dat o gramada de bani, cind puteam sa iau o colectie de dvd-uri cu desene la care sa se uite toti copii (sint ieftine la Carrefour - 4 lei bucata) si o cutie de ciocolata calda cum ai spus tu si una de prajiturele cu specific si gata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bune ideile tale de cadouri si cred ca lumea va fi fericita ca a primit ceva, chiar daca la comun cu altii. Pana la urma, bucuria e mai frumoasa cand e impartasita.:)

      Ștergere
  6. Sf. Liturghie din ziua Craciunului este cea mai importanta. Fara sa participi la ea e greu sa spui ca ai sarbatorit Craciunul. Pe de alta parte, simt cu fiecare an care trece ca, incet-incet, se pierde obiceiul colindatului, cel putin in Bucuresti, foarte rar mai auzi colindatori. La tara, prin Prahova de ex, oamenii raman cu cosurile aproape pline cu covrigi, dulciuri, mere, pentru ca nici nu prea mai sunt asa multi copii si cei care sunt nu sunt indemnati la a colinda. Chiar ma gandeam zilele astea ca baietelul meu nu cred ca va avea cu cine sa colinde anul acesta. Foarte trist, dar inca nu imi pierd speranta. Sa nu renuntam la traditii, sunt asa de importante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare dreptate ai in privinta liturghiei de Craciun. Cat despre colindat, eu stiu si sate unde nu se colinda...:( Sper ca baietelul tau sa aiba cu cine, cu tine poate.:)

      Ștergere
    2. Pai ...probabil vom colinda impreuna, de ce nu?!...

      Ștergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!