Dumnezeu ca element?

Am auzit zilele trecute ceva ce m-a iritat pur şi simplu. La o emisiune la TV o doamnă respectabilă, inteligenta dupa lauda ei şi a altora, vorbea depsre cum a rămas ea însărcinată vizualizându-şi sarcina, mai exact copilul ce avea să vină la un moment dat. Ea se chinuia de ceva vreme să aibă un copil prin fel şi fel de tratamente. Aşadar, respectiva se retrăgea 10 minute în fiecare zi, în tăcere şi îşi imagina că are deja copilul, că se joacă cu el şi tot aşa, până când, ce să vezi?, rămâne însărcinată la fix o lună după ce a început să facă acest exerciţiu... Procedeul face parte din ceea ce ştim că este NLP- programare neurolingvistică. Bun....

Până aici am ascultat şi îmi ziceam în sinea mea: cât de discret poate lucra Dumnezeu şi ne lasă uneori să ne umflăm în pene, după ce am primit un dar, cum că prin propriile forţe am izbândit!

Ceea ce m-a descumpănit a fost concluzia altei cucoane, care era moderator: "Bine, bine, o fi şi NLP cu rolul lui, dar în astfel de probleme sunt mai multe elemente de luat în seama: şi Dumnezeu, şi un pic de noroc, şi vârsta mamei...."  Deci, şi Dumnezeu! E şi el un element al ecuaţiei! Nu e oare ecuaţia însăşi?

Nu am eu priceperea să explic ce e de fapt Dumnezeu în viaţa noastră, fiecare simte cu inima lui această prezenţă atotcuprinzătoare, însă am găsit un articol pe Doxologia, care subliniază tare frumos acest lucru:

"Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi?

„Sunt credincios, dar nepracticant” sau „cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”. Iată frazele pe care le repetă zeci de mii de tineri astăzi. Iată că atât de mulţi „credincioşi” - botezaţi cel mai adesea în Biserica Ortdoxă - , nu „merg la biserică” şi declară că nu sunt „practicanţi”. Dar care este această credinţă pe care nu o punem în aplicare? Cine este acest Dumnezeu în care credem dar pe care nu căutăm să-L întâlnim? Cine este acest Hristos pe care Îl cinstim şi cu care nu vrem să ne unim? Ce este această biserică de care ne ţinem departe?

„Cred că este cineva acolo sus”, „Îl admir şi Îl respect pe Hristos”... Este adevărat, aceşti oameni nu sunt atei. Ei sunt în confuzie în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, cred că Iisus este o persoană admirabilă, însă nu caută prea mult să aprofundeze legătura cu El. Această credinţă şi această admiraţie nu îi angajează la nimic; inima lor rămâne împietrită. Le inspiră doar câteva sentimente bune: ei nu vor să facă rău nimănui, nu le place violenţa, sunt mereu gata să ajute pe cineva; de fapt, sunt nişte „oameni de treabă”.

În faţa lui Hristos, avem de ales: ori Îl iubim, ori Îl răstignim! El este ori piatra din capul unghiului ori piatra de care ne poticnim. Dacă credem în El, îi urmăm Lui; dacă avem credinţa că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Lui îi dăm toată viaţa noastră. Credinţa în Cel Înviat devine astfel ţelul vieţii noastre. Liturghia de duminică dimineaţă, unirea cu Trupul şi Sângele Său prin Euharistie, devin momentul crucial al săptămânii.

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi? Dacă cineva îţi dă întâlnire pentru a-ţi da un miliard de dolari, şi dacă tu îl crezi, nu te duci la întâlnire? Ei bine, Hristos îşi promite mult mai mult, El îţi dă Duh Sfânt, adică pe Însuşi Dumnezeu: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi cele bune fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri vă va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El?” Pentru aceasta El îţi dă întâlnire la Potir. Poţi tu să-L crezi şi să nu te duci la întâlnire? Poţi fi tu credincios sincer şi să nu fii şi practicant?"

Sursa