Deniile din Săptămâna Mare

De mâine intrăm într-o perioadă deosebită din viaţa noastră de creştini....Săptămâna Patimilor. E o săptămână care ne poate aduce mult folos duhovnicesc dacă o petrecem în biserică. Eu trăiesc an de an perioada acesta, şi mai apoi Sărbătoarea Învierii, cu gândul şi amintirea la ceea ce simţeam în adolescenţa mea, în primii mei paşi conştienţi în Biserică.
Nu voi uita vreodată emoţia acestor zile, triste le simţeam atunci, pentru că mă identificam mult mai uşor cu Hristos, decât acum, când mă iau pe dinainte zilele. Ştiu că întotdeauna în Săptamana Mare era vacanţă. Acum nu cred că mai e....

Toată această săptămână însemna primeneala casei şi pregătirea bucatelor pentru masa pascală. Însă nimic din toate astea nu mai făcea mama dupa ora 6 seara, când mergeam la denie, la biserica noastră de suflet. Deniile sunt slujbe destul de lungi, dar, în ciuda oboselii, uneori simţeam că ni se inchid ochii, stăteam la toată slujba, şi bucuria ce o simţeam la final, când ne îndreptam spre casă, nu am mai simţit-o niciodată ca fiind aceeaşi....

 Sursa

Pe atunci multă lume mergea la denii. Îmi era tare drag...Era o comuniune nespusă în cuvinte. Fiecare mergea. Cum putea. Cu gândurile lui. Cu necazurile lui. Cu treburile lui lăsate puţin deoparte. Dar mergeau. Să fie părtaşi unei săptămâni grele pentru Hristos. Grea atunci. Dar oare cât de grele I le facem noi săptămânile de atunci încoace?

Vinerea Mare, cu denia prohodului, cu trecerea pe sub Sfântul Aer era cea mai emoţionantă. Deşi copil am încercat şi am reuşit să ţin post negru în acea zi. Măcar atât. La ora cuvenită deniei, cântările prohodului pătrundeau fiecare bucăţica din fiinţa mea. Înconjurul bisericii, la ceas de seară, cu mulţime de oameni, cu lumânări în mâini, cu tristeţea că am pierdut pe Cineva drag, mă răscoleau de fiecare dată. Iar sâmbăta ce urma era o aşteptare dulce...ştiind că vine bucuria Învierii.

Îmi e tare dor de acele clipe, mai pline de răgaz, de luare aminte. Însă încerc şi acum, în vâltoarea clipelor, să retrăiesc cât pot însemnătatea acestor zile şi a Marii Sărbători ce vine să ne bucure şi să ne lumineze.

Sursa

Duminica Floriilor

Acum ceva ani, 7 aprilie, ziua când am venit pe lume, era chiar Duminica Floriilor. Îmi e tare dragă această zi, pe care o simt ca ziua mea de naştere. Eram pe punctul de a mă numi Florentina, la dorinţa tatei, dar mama, care mi-a spus Claudia încă din prima lună de sarcină, a fost mai hotărâtă. Şi bine a făcut. :)

O zi frumoasă, pe care o petreceam de mică în biserică, mama având grijă să nu lipsim de la Liturghie în aşa zi importantă. Îmi amintesc că, deşi eram micuţă tare, ştiam că trebuie să merg la biserică cu dar de flori. Mai apoi crescând, în inima mea revenea mereu acelaşi gând: Oare nu mă asemăn celor care strigau azi : Osana! iar la câteva zile : Ia-L, ia-L, răstigneşte-L? Mereu mă răscoleşte gândul acesta în zi de Florii....

 sursa

Câteva simboluri despre această sărbătoare importantă a Bisericii noastre, am găsit şi pe www.crestinortodox.ro:


In aceasta zi, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se impart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra morttii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele.

Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.

In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.

 sursa

Fotografii...

...de umplut sufletul cu primăvară:

Cristina Nichituş Roncea

flickr.com

Cristina Nichituş Roncea

google.ro

Cărţi pentru familia creştină

Se pot descărca gratuit de aici:

 http://ortodoxia.md/biblioteca-crestinului-ortodox/category/4-carti-pentru-familia-crestina

Copiii în biserică

Azi am avut o bucurie. Mare. 

Am reuşit să merg singură, fără ajutoare adică, cu micii mei la Sfânta Liturghie. Mie, când e sărbatoare sau duminică, efectiv mi se pare că locul meu nu e acasă, ci tre să fiu acolo unde suntem chemaţi. Dar nu reuşesc întotdeauna să fiu hotărâtă şi să-mi pun nădejdea în Dumnezeu, care m-ar ajuta să merg mereu. 

Azi însă, mi-am luat inima în dinţi, am văzut că sunt în grafic cu timpul, i-am îmbrăcat rapid pe cei mici şi am plecat repejor la biserică. Slujba era bineînţeles începută, însă de la Heruvic şi până la urmă am stat înauntru cu cei doi mici, cuminţi, cuminciori, spre bucuria mea şi în ciuda fricii cu care plecasem de acasă.:) Aproape două ore chiar sunt un timp important pentru doi copii de 10 luni şi  aproape 3 ani. 

La final, cu inima plină ne-am apropiat de sfântul altar şi au primit Sfintele Taine.

Vremea minunată de afară ne-a permis să ne plimbăm mai apoi în voie, să povestesc cu Matei despre tot ce a văzut la biserică, astfel îşi fixează şi el mai uşor unde a mers şi ce a văzut, în timp ce Teodora molfăia o eugenie primită în dar. Aici copiii primesc mereu ceva dulce dupa Sf.Împărtăşanie. 

Multumim, Doamne, pentru o dimineaţă minunată!

Dumnezeu ca element?

Am auzit zilele trecute ceva ce m-a iritat pur şi simplu. La o emisiune la TV o doamnă respectabilă, inteligenta dupa lauda ei şi a altora, vorbea depsre cum a rămas ea însărcinată vizualizându-şi sarcina, mai exact copilul ce avea să vină la un moment dat. Ea se chinuia de ceva vreme să aibă un copil prin fel şi fel de tratamente. Aşadar, respectiva se retrăgea 10 minute în fiecare zi, în tăcere şi îşi imagina că are deja copilul, că se joacă cu el şi tot aşa, până când, ce să vezi?, rămâne însărcinată la fix o lună după ce a început să facă acest exerciţiu... Procedeul face parte din ceea ce ştim că este NLP- programare neurolingvistică. Bun....

Până aici am ascultat şi îmi ziceam în sinea mea: cât de discret poate lucra Dumnezeu şi ne lasă uneori să ne umflăm în pene, după ce am primit un dar, cum că prin propriile forţe am izbândit!

Ceea ce m-a descumpănit a fost concluzia altei cucoane, care era moderator: "Bine, bine, o fi şi NLP cu rolul lui, dar în astfel de probleme sunt mai multe elemente de luat în seama: şi Dumnezeu, şi un pic de noroc, şi vârsta mamei...."  Deci, şi Dumnezeu! E şi el un element al ecuaţiei! Nu e oare ecuaţia însăşi?

Nu am eu priceperea să explic ce e de fapt Dumnezeu în viaţa noastră, fiecare simte cu inima lui această prezenţă atotcuprinzătoare, însă am găsit un articol pe Doxologia, care subliniază tare frumos acest lucru:

"Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi?

„Sunt credincios, dar nepracticant” sau „cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”. Iată frazele pe care le repetă zeci de mii de tineri astăzi. Iată că atât de mulţi „credincioşi” - botezaţi cel mai adesea în Biserica Ortdoxă - , nu „merg la biserică” şi declară că nu sunt „practicanţi”. Dar care este această credinţă pe care nu o punem în aplicare? Cine este acest Dumnezeu în care credem dar pe care nu căutăm să-L întâlnim? Cine este acest Hristos pe care Îl cinstim şi cu care nu vrem să ne unim? Ce este această biserică de care ne ţinem departe?

„Cred că este cineva acolo sus”, „Îl admir şi Îl respect pe Hristos”... Este adevărat, aceşti oameni nu sunt atei. Ei sunt în confuzie în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, cred că Iisus este o persoană admirabilă, însă nu caută prea mult să aprofundeze legătura cu El. Această credinţă şi această admiraţie nu îi angajează la nimic; inima lor rămâne împietrită. Le inspiră doar câteva sentimente bune: ei nu vor să facă rău nimănui, nu le place violenţa, sunt mereu gata să ajute pe cineva; de fapt, sunt nişte „oameni de treabă”.

În faţa lui Hristos, avem de ales: ori Îl iubim, ori Îl răstignim! El este ori piatra din capul unghiului ori piatra de care ne poticnim. Dacă credem în El, îi urmăm Lui; dacă avem credinţa că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Lui îi dăm toată viaţa noastră. Credinţa în Cel Înviat devine astfel ţelul vieţii noastre. Liturghia de duminică dimineaţă, unirea cu Trupul şi Sângele Său prin Euharistie, devin momentul crucial al săptămânii.

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi? Dacă cineva îţi dă întâlnire pentru a-ţi da un miliard de dolari, şi dacă tu îl crezi, nu te duci la întâlnire? Ei bine, Hristos îşi promite mult mai mult, El îţi dă Duh Sfânt, adică pe Însuşi Dumnezeu: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi cele bune fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri vă va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El?” Pentru aceasta El îţi dă întâlnire la Potir. Poţi tu să-L crezi şi să nu te duci la întâlnire? Poţi fi tu credincios sincer şi să nu fii şi practicant?"

Sursa

Bucurii alandala

• soare, soare peste tot şi joacă afară;
• Matei, mai mult decât cuminte, în seara asta, la Denia Canonului cel Mare.
• hăinuţe  noi, pentru mine;
• pantofiori noi, ortopedici, pentru Matei;
• primii doi dinţişori ai Teodorei;
• primii paşi, susţinută, ai lui Teo;
• pagini de carte nouă, captivante şi cafea cu portocală;
• ceas de spovadă;
• răgaz de o oră la salon, tunsoare nouă :)
• mic dejun şi cafea bună, alături de mama;
• în sfârşit, timp pentru o vizită la dentist;
• plimbări cu cei mici;
• palton nou pentru la iarnă.

Toate erau pe o lungă listă de aşteptare şi toate s-au realizat într-o săptămână. Şi cum să nu crezi, că El toate le vede, toate le chiverniseşte....la timpul şi vremea lor.

 

Sursa 

Rugăciunea ca medicament

"Fiecare cuvânt, când te rogi, rosteste-l din inima, ca sa simti puterea cuprinsa în el. Fa-o ca si cum ai lua o doctorie, stiind ca are o actiune vindecatoare, prin puterea pe care i-a dat-o cel de Sus. Atunci când medicamentul îsi pierde puterea vindecatoare, nu mai ramâne în el decât gustul amar. Asa se întâmpla si cu rugaciunea, daca o reducem la rostirea unor cuvinte fara vlaga si al caror adevar nu-l simtim cu inima. O asemenea rugaciune va ramâne fara nici un folos, fiindca rugaciunea adevarata si lucratoare trebuie facuta în duh si adevar. Cuvintele rugaciunii se aseamana cu medicamentele, în sensul ca fiecare dintre ele poseda însusiri caracteristice si dau efecte ce le sunt proprii, toate la un loc constituind mijloace de tratare a organismului. Asa cum farmacistii tin la calitatile si efectele unor substante, pe care le combin a dupa o anumita reteta, conservând cu grija medicamentele în recipiente speciale, din sticla sau din alte materiale, tot asa trebuie sa pastram si noi în inima, cu grija, fiecare cuvânt cu însusirile lui, ca într-un vas, si sa le rostim astfel încât sa-si puna în valoare puterea."

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos

FABRICA DE GANDURI BUNE | Fotograf: Calin Nemes

ORTODOXIA

Denisa ne roagă să o ajutăm

Cazurile acestea, de copii bolnavi, sunt multe, din ce in ce mai multe. Stie Dumnezeu de ce...Poate şi pentru ca noi, când citim un astfel de anunţ, să punem mâna sa facem ceva, să nu trecem mai departe, gândind că poate vor da alţii. Cât de puţin durează să faci o depunere la o bancă! Cine are Internet Banking e şi mai folosit, dacă răpeşte 5 minute din timpul său pentru a face un transfer în contul unui copil greu încercat.

Când văd astfel de anunţuri mă gândesc mereu : Doamne, dacă vreodată aş fi în situaţia să cer ajutor pentru copilul meu bolnav, să fac un blog pentru asta, să ma rog în stânga şi-n dreapta să fie făcută cunoscută povestea tristă a noastră....Şi mă mobilizez şi fac câte ceva....prea puţin însă pentru cât e nevoie.
Să nu fim nepăsători. Hristos nu e numai în icoană, la biserică. Cu El nu ne întâlnim doar la slujbele Bisericii sau în rugăciune...ci e în oricare astfel de copil care ne cere un MIC ajutor, pentru el puţinul nostru înseamnă o avere. 

SĂ NU FIM NEPĂSĂTORI!  Să renunţăm deocamdată la o carte, la o bluză, la o fustă, la cosmeticele dorite, la o jucărie pentru copilul nostru şi să facem un transfer. Astăzi, către DENISA:

Este vorba de CARASTOIAN DENISA, in varsta de 10 anisori. Denisa este internata in Bucuresti, la Fundeni, de aproape o luna, urmand un tratament cu sanse reale de vindecare, dupa spusele medicilor. Situatia financara a familiei este una foarte dificila, si nu mai pot face fata cheltuielilor de spitalizare.  Chiar si cel mai mic ajutor pe care l-ar primi inseamna enorm pentru aceasta familie.

Cont LEI: RO11CECEC001946273229711 – CEC TULCEA
Cont EURO: RO95RZBR0000060015473093 – Raiffeisen Bucuresti
cod SWIFT: RZBRROBU
Carastoian Mirela
TEL. Contact: 0725 897 899

COPIE DOSAR MEDICAL:
 20130317150128

Priviţi minunea asta de copil şi ajutaţi cum puteţi. Rugăciunea ajută enorm dar în spitale fără bani nu mergi mai departe! Blogul meu nu e citit de multă lume, dar sper ca măcar puţini dintre cei care trec pe aici să poată şi să vrea să facă un pas către însănătoşirea acestui copil frumos! Vă mulţumesc.

Absenţa lui Dumnezeu

"Aş dori să vă arăt ce trebuie să ştie şi să facă cel care doreşte să se roage.

 Sursa

Aşadar există de la început o problemă foarte importantă: situaţia celui pentru care Dumnezeu pare să fie absent. Desigur, nu mă refer la o absenţă reală - Dumnezeu nu este niciodată absent cu adevărat -,ci la felul in care percepem această absenţă.

Stăm înaintea lui Dumnezeu şi strigăm către un cer pustiu, dinspre care nu vine nici un răspuns. Ne întoarcem în toate direcţiile, dar El este de negăsit. Ce ar trebui să credem într-o astfel de situaţie?

În primul rând să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această relaţie vie şi adevărată. Dacă L-am putea aduce în mod automat, dacă L-am putea forţa să se întâlnească cu noi, atunci nu ar mai fi nici o relaţie şi nici o întâlnire. 

O relaţie trebuie să înceapă şi să se dezvolte într-o libertate reciprocă. Dacă înţelegeţi relaţia în termenii unei relaţii reciproce, veţi vedea că Dumnezeu s-ar putea plânge de noi mai mult decât ne plângem noi de El. Ne plângem de pildă că Dumnezeu nu ni se face prezent în cele câteva minute pe care I le rezervăm, dar cum rămâne oare cu cele 23 de ceasuri şi jumătate în timpul cărora poate că Dumnezeu bate la uşa noastră iar noi răspundem cu "Sunt ocupat, îmi pare rău!" sau când nu răspundem defel sau nici măcar nu auzim bătaia în uşa inimii noastre, a minţii noastre, a conştiiţei noastre, a vieţii noastre?

Aşadar, suntem într-o situaţie în care nu avem nici un drept să ne plângem de absenţa lui Dumnezeu, pentru că noi suntem absenţi într-o măsură mai mare decât este El vreodată.

Pentru a-L întâlni pe Dumnezeu trebuie să ai ceva în comun cu El, ceva care să dea vedere ochilor tăi şi simţire simţurilor tale."

 

Sursa 

Mitropolitul Antonie de Suroj "Şcoala rugăciunii" pag. 38-39

o fotografie

....ce mi-a mers direct la suflet:

Cadou de ziua mea

Şi dacă tot este astăzi 7 aprilie, mi-am făcut aseară o bucurie, şi anume, mi-am comandat de pe elefant.ro o carte mult dorită de mine, Amintirile peregrinului apter, a lui Valeriu Anania. Pe site-ul cu pricina se pot citi câteva pagini din carte. M-am îndrăgostit pe loc şi am simţit că cei 28 de ani ai mei merită un aşa răsfăţ. Cred că o voi citi fără să respir prea mult, la fel cum a fost şi cu Memorii.

Pe lângă cadoul pe care mi-am permis să mi-l fac, s-au strecurat şi vreo 7 cărticele de buzunar pentru Matei, cu PIXI, favoritele lui.

Abia aştept ziua de marţi, când va sosi coletul.:)

Confessio

Doamne, tinde-Ţi patrafirul
peste faţa mea de lut,
sufletu-mi neghiob şi slut
să-l albeşti cu tibisirul
când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.

Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osânda e păcat;
eu stau pe-un colţ plecat
şi să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea cinii,
să-mi soptesti ...că m-ai iertat.

Aciuiaţi pe-o vatră nouă vom purcede spre nou cant;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumina-n strop de roua,
migăli-vom cartea-n două:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncalţându-Te-n sandale
să porneşti pe drum stelar,
într-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

De noi depinde o inimă

Oamenii din viețile noastre sunt darurile pe care Divinitatea ni le oferă ca sa putem sa creștem întru lumină. Fiecărui om ce ne trece prin viață- ar trebui să-i mulțumim că există, ca ne ajută să ne apropiem de ceea ce înseamnâă mântuirea noastră. Dar asta presupune în primul rând să întelegem faptele noastre în raport de oameni, precum și rolul oamenilor în raport cu noi.
Orice întâlnire dintre oameni este un rost divin si face parte din aceasta taină care este viața noastră. Unii semeni vin să ne ajute, ații vin ca să-i ajutăm, iar aceasta se realizează doar prin interacțiunea noastră. Inimile noastre știu totul, cunosc totul, numai egoismul noastre se bagă să schimbe realitatea, transformă totul in tragedii de nepășit. Orice om vine să-i dăruim iubire...sau să dăruiască iubire..Când nu putem, avem nevoie de timp ca să reușim, iar acest timp înseamnă o cale mai grea de urmat și implică suferință.
Viata este considerata cel mai mare dar oferit de divinitate unii dintre noi stim sa o pretuim iar altii ne batem joc de ea. Sa ne inchipuim pentru cateva clipe ca am lupta pentru fiecare minut din viata noastra ca poate in ora urmatoare nu am mai putea fi. 

Prin acest experiment zilnic trece si Catalin Adrian Petrache un tanar de 23 de ani, student la Teologie, din Ramnicul Sarat care sufera de o malformatie grava la inima fiind diagnosticat cu bicuspidie aortică cu ectazie de aortă la inel şi sinusuri valsalva, regurgitare tricuspidiană severă. 

Pentru Catalin fiecare minut conteaza si traieste cu clipa ca nu se poate opera la timp si traieste cu drama ca maine nu s-ar mai putea trezi. Pentru a trece peste aceste clipe de grea incercare Catalin are nevoie de 5000 de euro. Suma este necesara pentru a putea fi operat pe cord deschis la Spitalul Fundeni. Suma de 5000 de euro pentru unii reprezinta o vacanta sau o excursie de doua zile.In schimb pentru Catalin reprezinta o noua sansa la VIATA.
Singura lui speranta ramane in Bunul Dumnezeu si in noi. Noi care sunt sigur ca am putea face o minune in VIATA lui Catalin Adrian.Sa oferim fiecare cat de putin din putinul nostru pentru a face o minune si pentru a oferi cel mai frumos dar: VIATA. (http://sansapentrucatalin.blogspot.ro)

Cei care doresc sa-l ajute pe Catalin o pot face donand in urmatoarele conturi:
Titular Petrache Steluta

BCR Rm Sarat jud Buzau.

Cod IBAN:

RO 16 RNCB0097060247070002- LEI

RO86 RNCB 0097060247070003- EURO

076 360 47 69

La 26.03.2013 erau adunaţi 600 lei din necesarul de 20000 lei!

Să-i dăm şansa să se roage şi pentru noi, cei ce l-am ajutat, atunci când va fi preot al sfântului altar.

Cuvinte de învăţătură de la Maica Gavrilia

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.
3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.
4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.
5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.
6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.
7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.
8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.
9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.
11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.
12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.
13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.
14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.
15. Scopul este ca, chiar și atunci cănd avem “paraziți” în cap… să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.
16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”
17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.
18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.
19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.
20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.
21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)
22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul – Domnul – ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).
23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.
24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.
25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.
26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.
27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: “Vreau ceva?” – “Nu” – “Îmi trebuie ceva?” “-Nu.” – “Îmi lipsește ceva?” – “Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.
29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.
30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.
31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.
32. Să nu zici niciodată: “De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!
34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.
36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.
38. Când te-ai gândit să critici… la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?
42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.
43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).
48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.
49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.
50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.
59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.
66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.
67. Dragostea este mereu pe Cruce.
68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.
69. O relație este dificilă atunci când “Eu” este pus înaintea lui “Tu”.
70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.
71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.
74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.
75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.
80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate… care se foiesc de colo-colo… prinși în multe activități… le îngăduim îngerilor să facă ceva.
81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.
93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!
95. Domnul a zis: “Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.
100. Dacă ai ști că nu ești “aici”, atunci ai fi “dincolo”.
101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.
102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.
103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.
105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.
106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.
107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.
108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.
109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.
110. Vai mie, dacă nu iubesc!
111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.
112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, cănd e cerut de Biserică!
113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.
114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.
115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.
116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.
117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.
118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.
119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.
120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.
125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.
136. Liniștește-te și cunoaşte… nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.
137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).
150. Hristos ne-a zis: “Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?
179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.
183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin ‘vămile văzduhului’. I-am spus: “Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!”
194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.
243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.
244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.
259. Orice om este “trimis”.
267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.
290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!
291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.
388. Haideţi să fim tăcuţi.

Gherontissa Gavrilia (1897-1992), a fost o monahie ortodoxă de naţionalitate greacă, cu viaţă sfântă.
Sursa

Ferestre cu soare

Cât de puternic îmi poate influenţa dispoziţia soarele! Cum poţi să nu iubeşti soarele, care face ca totul să apară cu alte culori, cu adevărat culori?

Cât de repede vibrează sufletul nostru  la Lumină, fără ca noi să conştientizăm mereu asta!

Aşa cum e important soarele în viaţa noastră de zi cu zi, cu căldura şi lumina lui, cu atât mai important e Soarele nostru, Hristos, care încălzeşte sufletele şi face să crească în noi cele mai frumoase simţăminte: dragostea, bucuria adevărată, mulţumirea, credinţa şi nădejdea!

Matei, în dimineaţa asta, îmi spune uitându-se pe fereastră :" Mamiiii, a iecit soalele. Megem afaaaaalăăăă!" Şi dacă nu sunt copiii cei care simt bucuria atât de firesc şi de deplin, atunci cine?

sursa

Doamne, mulţumim pentru soare, pentru flori, pentru gândăcei, pentru copiii care aleargă veseli prin iarbă, pentru bucuria lor de a se juca prin soare, pentru tot şi pentru toate!