Dorul călător

În viaţa mea de până acum, încă puţin şi rotunjim la 28, m-a încercat de muulte ori, uneori de prea multe ori, dorul.... De mamă, de jumătatea mea, de casă, de Moldova, când eram în Ardeal, de Ardeal, când eram în Moldova,  de copil lăsat acasă, pe când aduceam pe lume al doilea mic univers, de copilărie, de bunici, de omenie, de bunătate, de mai mult zâmbet în jur, de rugăciunea mai profundă, de negrijile copilăriei, de bucuria plină, deplină pentru lucrurile mici, mărunte, dar care ne umplu viaţa şi o fac să fie ÎNTREAGĂ...

Dorul....rupe inima, ca mai apoi să redevină întreagă când regăseşti bucăţica lipsă şi o reaşezi la locul ei. Şi uite aşa, trec clipele, din dor în dor, din preocuparea ca mereu mereu să găsim sau să regăsim piesele, toate am vrea noi, dintr-un puzzle, care nu e altceva decât însăşi viaţa noastră...