Prăjitură de post cu cafea, mere şi nuci

Pe o iarnă cum e cea care ne vizitează de ceva vreme, e tare potrivită o prăjitură lângă un ceai mare cu lâmâie.
Aşa că am purces la treabă şi am făcut o prăjitură cu cafea, mere şi nuci. Ne trebuie următoarele:

• 2 mere mari, o mână bună de nuci pisate (nu măcinate) şi o mână de stafide.
• 250 ml cafea naturală slabă (fără zaţ :))
• 6 linguri zahăr
• 12 linguri făină
• 4 linguri margarină topită
• 1 plic praf de copt
• esenţă de rom, coajă de portocală (după preferinţe)
• 2 plicuri zahăr vanilat
• ulei, scorţişoară.

Intr-un vas amestecăm făina, zahărul, cafeaua călduţă şi praful de copt. Trebuie să obţinem un amestec omogen. Adăugăm margarina topită şi aromele, iar compoziţia trebuie să fie ca la chec.
Intr-o tavă de tarta mai înaltă, unsă cu ulei şi tapetată cu faină, punem aluatul peste care presărăm merele tăiate cubuleţe, nucile pisate, stafidele şi pudra de scorţisoară.

La cuptor, la foc mediu, stă cam 25-30 minute (funcţie de testul scobitorii).
Să nu ne cadă greu la stomac, o servim rece.

Chiar bună!

Iarnă şi cafea

....da. Fulgii se joacă în văzduh de aseară şi văd că nu s-au săturat nici acum. La noi e iarnă în toată regula şi nu ştiu cât o mai ţine. Mi-e dor de salcâmii lui Tudor Gheorghe, însă cred ca mai am de aşteptat până să-i văd înnebunind de atâtea flori.

Deocamdată e dimineaţă, cafeaua aburindă mă aşteaptă şi azi o beau privind dansul fulgilor. Până la urmă chiar e frumos. Tot ce decide Dumnezeu să ne dea e frumos. Aşa că mulţumesc cerului şi pentru că pot vedea acest dans al fulgilor, la sfârşit de martie.

Armonia din noi

Criticul

De multe ori am fost şi eu în locul şchiopului...:(

Judec sau iubesc?

Mă străduiesc să-i iubesc....

Siguranţa vine din străduinţă

O singură fiinţă

De sus

Irealizabilul

Punctul MEU de vedere

Postul Sfintelor Paşti

Rugăciune de pocăinţă - care se rosteşte mai ales în Postul Mare

Sfântul Efrem Sirul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie;

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie robului Tău.

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin. 

Post cu folos să avem cu toţii!

Eşti o portocală

Post cu folos

Urmează o perioadă importantă în viaţa noastră, mai îndelungată sau mai puţin îndelungată, mai uşoară sau mai grea, mai cu folos sau cu mai puţin folos, depinde de fiecare dintre noi....Postul Sfintelor Paşti.

Să avem post uşor şi să citim din când în când cuvintele pline de dragoste şi mângâiere, de binecuvântare ale Părintelui Paisie Olaru, care să ne însoţească mereu, mai ales în clipele mai grele ale noastre:

„Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor.
Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte, iar dincolo, la ziua Judecaţii, un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

Lucruri

La o cafea

Bună să vă fie dimineaţa!

E soare...în sfârşit... Parcă tânjesc după zilele însorite. Îmi schimbă pe loc starea mohorâtă chiar şi cea mai mică rază de soare. Motiv să îmi amintesc importanţa LUMINII în viaţa omului. Abia aştept să îmi beau cafeaua în curte la mama, în leagănul de sub zarzărul inflorit.

Până atunci, pe cei care treceţi pragul căsuţei mele virtuale, m-am gândit să vă invit la o cafea şi la un fragment  din Andrei Plesu, Despre frumuseţea uitată a vieţii, pentru adulmecat şi delectat.

 

"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand “situatiunea“: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei."

"Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."

 

Lecţia de iubire

La o vorbă cu Oana Pellea

”Decât să mă uit la televizor mai bine mă duc în baie şi mă înjur singură în oglindă, măcar ştiu că o fac eu. Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt. Dar, depinde ce vrea fiecare de la viaţa lui. Dacă îmi îngădui să-mi petrec timpul aşa, e o anumită investiţie. Dacă îmi îngădui sau vreau de la mine să-mi petrec timpul altfel, să vorbesc cu un om frumos, să văd un film care să mă încarce şi nu să mă descarce... te descarcă lucrurile urâte, răutatea, mârlănia”...

„Eu nu pot să trăiesc fără întrebarea primordială şi tâmpită în acelaşi timp: de ce mă aflu aici, de ce trăiesc? Şi excepţional este că nu ştiu încă, până la vârsta asta, dar mă interesează în continuare să aflu... Este vorba de a fi deschis la tot ce ţi se întâmplă, clipă de clipă, ca să primeşti şi apoi să poţi dărui. Eu sunt foarte revoltată de faptul că oamenii din jurul meu, şi mai ales cei tineri au un fel de oboseală. Aşa zicea tata: s-a născut obosit. Când dau de oameni tineri, pe care-i îndrăgesc îmi vine să-i scutur şi să le spun: bucuraţi-vă, bucuraţi-vă de tot, acum!”, spune Oana Pellea.


Sursa: www.evz.ro

Inima

Frumuseţea lucrurilor

Suflet de primăvară

,,Pe vremea cand faceam compuneri despre primavara, eram convinsa ca acolo, in lumea aflata dincolo de marginile asfaltate ale orasului, ghioceii chiar scot capul de sub zapada. Cred ca i-am si vazut, desenati naiv in vreun manual. Sau, daca nu, i-am pictat eu, in culorile fragede ale mintii mele de copil.
Marturisesc ca, mai tarziu, pe masura ce au trecut anii, am inceput sa ma indoiesc de putinta unor asemenea miracole vegetale si m-am lasat coplesita de suprematia zapezilor. Cui ii pasa, pana la urma, de ghiocei? mi-am spus, gonind lunile, anotimpurile, anii, inspre o fericire viitoare, pandita cu suflet flamand si indarjire dureroasa, in timp ce ma straduiam sa ma dezbar de toate stereotipiile care-mi aglomerasera copilaria.

 

Pasarile calatoare pleaca in tarile calde. Ziua e mai scurta, iar noaptea e mai lunga. Natura reinvie la viata. Dar cocorii unde se duc, cand se duc? Oricum, nu exista tara cocorilor...
Am sarit peste cateva primaveri, pe care nici nu le-am observat venind, fiind prea ocupata sa c
ontemplu plecarile din mine insami. Am avut cativa ani in care ,nici atunci cand prietenii dragi imi asezau buchete de ghiocei pe pervaz, nu mai credeam ca iarna se imblanzeste. Si am traversat un rastimp de graba si de necredinta in care fuga razbita de conventii m-a facut sa nu mai pot vedea, din goana drumului, niciuna dintre splendorile rasturnarilor dinspre un anotimp spre altul.

Apoi, intr-o margine fragila de anotimp, m-am pomenit, dintr-o data, ametita cum nu fusesem nicicand. Si doar atunci, cu sufletul inseninat in regasirea credintei , mi-am amintit ca, daca ai incredere in mersul firesc al lucrurilor, la un moment dat, fara sa faci nimic, pasarile vin inapoi din zborul lor catre lumi straine, iar ziua isi aminteste sa se faca la loc cum era asta vara, tot mai mare, tot mai senina, tot mai luminoasa.

Ma intorc la stereotipiile dispretuite candva, cum m-as intoarce la mine insami, cea adevarata. Reinvat, o data cu dragostea , sa cred din nou in toate adevarurile banale ale existentei noastre. In mersul firesc al inimii catre iubire si al tuturor anotimpurilor catre primavara. Topesc cu inima mea zapezile care au oropsit nu doar ghioceii, ci si adaposturile noastre. Deschid bratele ca sa-si desfaca ziua granitele inspre lumina si cred in primavara duhovniceasa cu nebuneasca lipsa de indoiala cu care vreau sa imi traiesc viata .

E primavara. Si tot ce-a fost greu, daca n-a trecut inca, va trece curand. Pentru ca e in mersul firesc al vietii si al anotimpurilor. Iar tara cocorilor, acolo unde se adapostesc vremelnic sperantele noastre, exista, si de acolo ni se intorc, mereu, toate visele implinite!''

Autor: Alice Nastase Buciuta

Dă o şansă

De învăţat

Bucuriile şi suferinţele

Dorul călător

În viaţa mea de până acum, încă puţin şi rotunjim la 28, m-a încercat de muulte ori, uneori de prea multe ori, dorul.... De mamă, de jumătatea mea, de casă, de Moldova, când eram în Ardeal, de Ardeal, când eram în Moldova,  de copil lăsat acasă, pe când aduceam pe lume al doilea mic univers, de copilărie, de bunici, de omenie, de bunătate, de mai mult zâmbet în jur, de rugăciunea mai profundă, de negrijile copilăriei, de bucuria plină, deplină pentru lucrurile mici, mărunte, dar care ne umplu viaţa şi o fac să fie ÎNTREAGĂ...

Dorul....rupe inima, ca mai apoi să redevină întreagă când regăseşti bucăţica lipsă şi o reaşezi la locul ei. Şi uite aşa, trec clipele, din dor în dor, din preocuparea ca mereu mereu să găsim sau să regăsim piesele, toate am vrea noi, dintr-un puzzle, care nu e altceva decât însăşi viaţa noastră...

Chipul purităţii adevărate...

...acesta este:

Sursa: http://dumitrachesilvia.wordpress.com

Smerenia şi matematica

Un scriitor genial a făcut următoarea observaţie cât se poate de  nimerită: meritele şi talentele omului sunt numărătorul lui, pe când amorul propriu, părerea de sine, înfumurarea sunt numitorul lui.

Ştiţi şi voi că numărul este cu atât mai mărunt şi neînsemnat cu cât numitorul este mai mare....

Sursa: Google

O cafea bună