luni, 11 februarie 2013

Învăţăminte de la părintele Ghelasie de la Frăsinei

Din cartea pe care am început-o aseară, "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu":
 
 "Păcatul în care suntem e un iad al nostru și n-avem unde să mai stăm. Stăm în iadul păcatului nostru, dar cu stăruința ca-n iadul păcatului nostru să aprindem și o scânteioară de Rai, și așa să putem ieși din iad. Noi nu facem propriu-zis ieșirea, ci Transformarea, până când însuși iadul ne scoate afară. Nu ieșim noi, iadul ne scoate."   
 
   
 "În căutarea Vieții noastre Duhovnicești, am încercat această modalitate de a Opri orice războire. Și ca Duhovnic, am încercat cu mulți să-i fac să oprească acest război contrar, care este iadul nostru permanent, care este lucrarea permanentă a păcatului din noi.
 
 De aceea cel care a căzut într-o răutate, primul lucru care trebuie să-l facă e să nu dea voia amărăciunii, otrăvii, că aceasta produce cea mai mare distrugere de Putere Duhovnicească.
 
 Lasă totul în Scaunul Spovedaniei.
 
 Lasă totul sub epitrahilul Părintelui Duhovnicesc.


 Otrava, cu trecerea timpului, începe să scadă din puterea ei de distrugere. De aceea spun și unii Sfinţi Părinți, că atunci când se cade într-o greșeală mare, să lași un timp fără să te gândești prea mult la urmări sau la ceea ce de fapt ai făcut. Să oprești totul pe loc, să lași că lucrurile să se limpezească de la sine, să treacă trei zile, cum spun Sfinții Părinți, și după trei zile evaluezi situația la rece."

 
 
 
 PS. Cuvintele scrise cu majuscule sunt proprii părintelui, el spunând că așa simțea să scrie, așa îi sufla Duhul Sfânt să scrie, el nu stătea prea mult să se gandescă ce și cum să scrie, și simțea un imblod lăuntric și așa scria. Părinte Ghelasie, roagă-te şi pentru noi! 
  

2 comentarii:

  1. De ce trebuie sa vedem pacate peste tot, sa ne vedem asa de pacatosi?
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihaela, nu cred ca e vorba despre a vedea peste tot numai pacate, desi sunt din belsug. Insa, daca abordam metoda "strutului", facandu-ne ca nu exista, e posibil sa nu traim pentru vesnicie, cu gand de a curati tot ce nu e lumina in noi, ci doar pentru viata de aici, care e nu e adevarata viata...Eu insa cred ca mesajul parintelui e unul datator de nadejde si speranta, nicidecum unul descurajator. Imi doresc ca asa sa il fi inteles si tu!:)

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!