miercuri, 20 decembrie 2017

în așteptarea Crăciunului

Anul acesta cuvântul premergător Sărbatorii este SIMPLITATE. Încă din anii trecuți am facut ușor ușor trecerea spre simplificarea lucrurilor în ceea ce privește pregătirea Crăciunului. Cadouri mai simple, mai puțin costisitoare, jucării mult mai mici și mai puține, telefoane de complezență mult mai puține, spre deloc, mai puține discuții goale, meniu simplu (ca pentru oricare alte zile), drumuri mai puține, cumpărături simple, cât mai aproape de casă, fără nici o trecere prin hypermarket. Decorațiuni de bun gust, fără sclipici, aceleași din anii trecuți, prăjituri necomplicate, de făcut ÎMPREUNĂ.

Colindătorii sunt de la an la an tot mai puțini, nu ca număr, ci ca trăire. De aceea nu mai deschid ușa oricui, doar pentu că "așa se face"...Prefer să colindăm noi și să ne bucurăm cu adevărat de vestirea Nașterii prin colind.

Ce înseamnă pentru mine pregătirea pentru Crăciun: cadouri ce aduc bucuria simplă celor dragi, casa curată, lumânărele aprinse în multe colțuri din casă, colinde în surdină, miros de portocale peste tot și ciocolată caldă, prăjiturit pentru copii, brad împodobit, ferestre cu luminițe, joacă, colorat, stat pe covor la ceas de seară, citind povești de iarnă, povestind vrute și nevrute, flori proaspete și crenguțe de brad, Liturghia din dimineața Sărbătorii, recunoștință că suntem cu toții împreună, mai multă rugăciune, mai multă împreună-comuniune, tihnă, tihnă și lumină....



















7 comentarii:

  1. Ce frumos! Bine e sa ai copii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea ce frumos spui tu si ce liniste si bine m a cuprins:). Eu n am apucat sa fac nimic, aseara am desfacut bradul si poate pana in seara de ajun sa l impodobim. Sa aveti zile pline de bucurie si.impreuna draga mea❤❤❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici o graba. Toate la timpul lor! Imbratisari, fete faine! :*

      Ștergere
  3. Cata pace si liniste e aici!Sarbatori frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sarbatori cu bucurie si dragoste multa.Un an nou plin de frumos va doresc.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!