Iar în bucuria pădurii

Cum vin zilele calde (și libere pentru mami) și reușim să ajungem la bunici, nici nu ne desfacem bine bagajele, că ne și pregătim de fugit pe coama dealului și de acolo în pădurea cu liniște.

când toată pădurea-i a ta

când ceru-i senin și soarele călduț

când verdele viu iese printre frunzele uscate rămase din toamnă

când puiul de om culege adună mici comori

echipa de cercetași, răscolind frunzele foșnitoare

perfecțiunea verde

la cules de albăstrele

micile frumuseți vor umple întotdeuna inimile mari, pecum cele de copii

adunând bumbișori

muguri, flori de măr, soare, cer albastru...

cum să nu fii recunoscător pentru atâtea daruri?

mereu o să visez la o casă în mijlocul pădurii, chiar de știu că e doar un vis...

liber la joacă, ca nicăieri altundeva

relaxare, cu tălpile goale

de vorbă cu motanul Tolănilă

 ce dor îmi va fi de mânuțele lor mici și cu miros de copil

așteptând cuminți să fie duse pe un mormânt

 amintirea celor dragi sufletului nostru și dragostea pentru ei va rămâne mereu aceeași, chiar dacă ne desparte o punte, aceeași punte... E așa de frumos să nu îi uiți și să duci la locul de amintire din lumea aceasta puțin din frumosul tău, ca atunci când le treceai pragul cândva, cu florile în mâini...

apus