marți, 5 ianuarie 2016

fără temeri...

 Mi se potrivește perfect numirea anului 2016 - Anul "Nu te teme", așa cum a numit Ann Voskamp un an mai vechi, într-una dintre postările ei.

Enjoy!

"M-am trezit speriată în prima dimineață a noului an. Fermierul se bărbierea în fața oglinzii.
”Ți-e frică? De ce?” mă întreabă el, scuturându-și lama de ras deasupra chiuvetei.
Afară plouă torențial, iar picurii mari de ploaie fac un mare tărăboi la ferestre, ca și cum, prin această revărsare, Cerul ar vrea să curețe pământul întreg.


google

”Îndemnul ”nu vă temeți!” apare în Scriptură de 366 de ori, câte unul pentru fiecare zi a anului.”  îmi spune el uitându-se în oglindă și zâmbind. ”Asta înseamnă, că și în an bisect trebuie să ai suficientă credință pentru a fugi în brațele Sale, în fiecare zi!”

Îmi caut rochia tricotată pentru biserică și încerc să respir tot mai rar, pentru a mă liniști.
Îmi stă înainte un nou an, și parcă nici nu știu de unde să-l apuc, cum să-i fac față, și îmi e frică să dau un răspuns tuturor întrebărilor ce îmi trec prin minte.

Cum să educ șase copii, să spăl câte trei coșuri de rufe timp de 314 zile, să pun pe masă aproximativ 1098 de feluri de mâncare în acest an?
Cum să mă abțin să nu mai mănânc dulciuri și să citesc Cuvântul Său zilnic, să nu mă îngrijorez niciodată, și să îndrept pașii acestor copii spre o relație tot mai aproape și tot mai profundă cu Dumnezeu și în același timp eu însămi să veghez să nu alunec în păcat?
Cred că ar trebui să  botez acest nou an ”Anul – nu te teme!”. Scotocesc în dulap după cizme, și pronunț aceste cuvinte în șoaptă.

Tu cum ți-ai numi anul care îți stă în față? Eu am nevoie de un cuvânt, ca să îi dau acestui an o direcție, un obiectiv.

În 2008 a fost anul ”Eucharisteo”, anul 2009 ”Comuniune”, anul 2010 – ”Anul DA-urilor”, anul 2011 – ”Anul ACUM-ului”. Câteodată mi se pare că anii aceștia trebuie repetați din nou și din nou.

Câteodată nu știi că pășești dincolo de o ușă decât atunci când ești deja înauntru. Și cel mai important aspect nu e camera în care pășești, deoarece orice etapă sau circumstanță aduce posibilitatea unei adânci bucurii și a unei dureri profunde, iar acestea două, întotdeauna se împletesc împreună.



Aceasta e singura destinație la care ajungem cu toții, și întotdeauna e un duplex – bucuria și durerea coabitează în fiecare etapă  a vieții. Și dacă ne legăm tare de El, atât în bucurie cât și în durere toate par și vor fi mai ușor de purtat.

Pot să văd afară pe fereastră cum ploaia cade peste  omul de zăpadă, și totuși acesta pare să reziste.

”Koinonia. Așa voi numi anul ce îmi stă în față – Anul Koinonia.”
”De ce?” mă întreabă fermierul lăsându-și cămașa să alunece de pe umeraș.
”E un cuvânt din limba greacă, ca și eucharisteo”, îî răspund eu.
Îi spun că acest cuvânt koinonia, în greacă înseamnă uniune – comuniune. Niciodată nu voi înceta să am nevoie de asta – comuniune, părtășie cu Dumnezeu în fiecare moment. Iar koinonia înseamnă și comunitate, a comunica.
Am nevoie de comunitatea Trupului, pentru a rămâne într-o relație strânsă cu Capul – Hristos! Am nevoie să descopăr noi canale și modalități de comunicare cu Dumnezeu, cu soțul meu, cu copii. O funie împletită în trei – comuniune, comunitate, comunicare. Koinonia poate fi un colac de salvare care să mă ajute să rezist, să fac față zilelor.
Și mai mult, koinonia înseamnă a împărtăși. A ne frânge pe noi înșine și a ne dărui  cu bucurie altora. Pentru că avem cu adevărat doar ceea ce alegem să dăruim.

Asta înseamnă a fi gata să îmi împărtășesc neputințele pentru a aduce vindecare comunității. Cu toții suntem vase crăpate, dar un lucru e frumos: în mijlocul slăbiciunilor, înfrângerilor, zdrobirii, suntem instrumente în mâinile Vindecătorului.

Asta înseamnă, că în mijlocul zdrobirii și frângerii noastre, noi luăm parte la suferințele lui Hristos, și asta înseamnă comuniune.
Dumnezeu își cheamă oamenii să împărtășească, pentru a urma tiparul vieții lui Hristos, care S-a frânt pe Sine, și S-a dăruit.
Oare mă va ajuta koinonia să îmi accept slăbiciunile și neputințele, în loc să fiu speriată de ele?
Am pornit înspre biserică.

În prima zi a noului an obișnuim să stăm în mijlocul comunității, și să ne plecăm împreună capetele în rugăciune. Începem acest nou an în singurul fel în care putem începe orice lucru – în părtășie cu Dumnezeu.
Poate că în comuniune cu El, în koinonia, voi putea vedea și înțelege altfel unele aspecte ale vieții:
  • Să percep fiecare cicatrice ca o operație – modul în care mă transformă tot mai mult în asemănarea cu El.
  • Să văd fiecare durere ca o curățare de lucruri ce s-au strâns în mine, pentru a-L cunoaște în moduri tot mai noi, și a-mi aduce aminte mereu că El e suficient.
  • Să percep fiecare moment ca un miracol – ca să vad că de fapt totul e har.
Bucuria nu e niciodată influențată de circumstanțe, ci e întotdeauna o rezultantă a comuniunii – a părtășiei zilnice cu El. Bucuria înseamnă a fi mulțumitor pentru toate darurile și momentele, pentru viață  – așa cum vin din mâna Lui.


Oare comuniunea, koinonia, ar putea să îmi transforme anul într-unul fără teamă – Anul ”Nu te teme!”
Mă uit din nou pe ferestră, și iată că omul de zăpadă pare a-și fi regăsit puterea și curajul în mijlocul stropilor de ploaie.
El pare acum tot mai drept, mai sigur, mai puternic…"

5 comentarii:

  1. "Nu te teme, crede numai":***********

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" :*

      Ștergere
  2. ce frumos! si mi-am spus sa nu ma tem si sa nu ma las sa fiu trista de nimic...un an curajos, Claudia!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!