sâmbătă, 26 decembrie 2015

despre un fermier și soția lui minunată

O poveste minunată, adevarată, a lui Ann Voskamp, o femeie pe care o apreciez foarte mult și a cărei carte o recitesc mereu și o dau mai departe...


"În clasa a noua, la ora de matematică a dl. Seuter stăteam în bancă cu o fată care îmi spunea că își dorește să plece cât mai departe.
Se trăgea dintr-o familie care avea o fermă mică, fără reputație, și își dorea să fugă departe de acest orășel de provincie, plin de băieți țărani, să fie liberă, departe de tot ce realizase tatăl ei.


Îi cunoșteam tatăl.
Era cunoscut pentru plantarea celor mai drepte rânduri de porumb și renumit pentru faptul că lucra din greu, deoarece, spunea el, munca grea este cea care transformă lumea într-un loc mai bun.
Era cunoscut pentru bucuria ce i se citea pe chip, pentru că putem fi întotdeauna plini de bucurie atunci când îi aducem mulțumiri Domnului.
La o zi după absolvirea liceului, acesta își ajuta fiica să își împacheteze toate lucrurile și să pornească la drum în acea Honda Civic.

Zece ani mai târziu, pe marginea unei verande, ea îmi mărturisea că  sunt momente în viață când a  te întoarce înapoi înseamnă a face un pas înainte.

Eu m-am născut în familia unui fermier și a unei fete de la oraș, la o fermă în afara orașului, și am rămas toată viața aici.
Mai târziu m-am căsătorit cu un băiat fermier, care se născuse în același spital ca mine, la același etaj. Și copii noștri s-au născut în același loc.
În acest orășel mic, suntem înconjurați de soții de șoferi de camion și profesori, tâmplari și mecanici, de persoane care fac lucruri mari deoarece au rămas credincioși lucrurilor ascunse, dar valoroase.


El se îngrijește să fie apă caldă în cazanul de la baie, la ora 3 dimineața, înainte de a se arunca din nou în pat.
Eu curăț gunoiul din grajd de la scroafe iar apoi devin asistenta bebelușului bolnav, în timp ce așez farfuriile pentru cină, și termin de gătit mâncarea.
Am avut 6 copii în 10 de ani.
Am luptat, am lucrat și am mers mai departe.



Fermierului au început să îi apară ridurile, dar eu îl iubesc din ce în ce mai mult deoarece îmbătrânește alături de mine.
Și am râs privind la cele patruzeci de lumânări pe care le-am înfipt în carul cu fân din care ieșea capul unui porcușor.


Îi simțeam mâinile calde peste ale mele, o mângâiere și o imagine sfântă.
Dar el trebuie să se pună în pat mai devreme, deoarece ora de trezire la 4:30 și lucrul din hambar vin mai repede decât te aștepți, iar pe mine mă trage mai aproape de el, punându-și brațul puternic în jurul taliei mele, iar eu simt la ceafă mângâierea caldă a respirației sale.


Chiar atunci, în întuneric, am auzit o șoaptă care-mi spunea: ”Dumnezeu a creat un Fermier”
În acele momente am conștientizat toate sacrificiile pe care el, Fermierul, le face, iar Dumnezeu a creat fermierii și tații, pastorii și instalatorii, toți acești bărbați care sunt gata să-și jertfească viața la fel cum a făcut-o Domnul lor.
Îl vedeam pe Dumnezeu care se uita cu drag în jos, la acest Fermier care Îi iubește pământul, iar Dumnezeu avea nevoie de cineva care să-l iubească pe cel mai neînsemnat, pe cel mic, și astfel, iubindu-i să-i transforme în oameni întregi,  iar El știa că a iubi, înseamnă a suferi, și de aceea a creat și o mamă.
Iar după ce Dumnezeu a făcut tehnicieni și programatori și oameni cu autoritate și vânzători, a spus:
Am nevoie de cineva care să se trezească la miezul nopții, care să îmbrățișeze cea mai fragilă creație a umanității, care poate legăna o ființă chiar dacă abia se ține pe ea însăși pe picioare, să o poată hrăni în momentele când ea însăși e înfometată, să schimbe scutecele și hăinuțele în toiul nopții, știind ca tot ea va trebui să le schimbe și la dimineață și săptămâna viitoare și în toți anii care vor urma.

De aceea, Dumnezeu a creat-o pe mamă.





Dumnezeu a spus că are nevoie de cineva cu o inimă puternică.
Suficient de puternică pentru izbucnirile de furie ale copilului și pentru provocările adolescenței, dar suficient de frântă pentru a cădea în genunchi, din nou și din nou.
Cineva care să știe că, orice moment greu e un prilej pentru și mai mult har, care poate da speranță unui copil doar privindu-l în ochi, cineva care are curajul de a renunța deoarece ea însăși este strâns legată de Domnul.
De aceea, Dumnezeu a creat-o pe mamă.
Dumnezeu a spus că are nevoie de cineva care poate modela un suflet și care poate găsi pantofii duminicile dimineața.
Cineva care să facă cina din nimic și din nou și din nou, de 79.678 de ori, care să-și țină copiii departe de șosea,  în haine curate și plini de viață, deși ea simte că-și pierde mințile, și să continue să facă toate aceste lucruri deoarece a crește generații de oameni contează, acești oameni de aici, contează…

De aceea, Dumnezeu a creat-o pe mamă.

Trebuia să fie cineva care știe să pieptene părul fetelor și să regleze patinele strâns pe gleznă, care să se prefacă că-și amintește algebră și că este bine chiar și atunci când îi curg pe obraz șiroaie de lacrimi, deoarece probabil or fi de vină doar cepele…
Cineva gata să se joace de-a v-ați ascunselea, să sară de pe o trambulină, să joace un joc de fotbal energic, și să nu se gândească la toate lucrurile care o așteaptă. Cineva care poate sta până târziu pentru un proiect de știință care nu se termină niciodată, cineva gata să se trezească devreme pentru jocul în ploaie, cineva care își poate flutura mâna în aer, luându-și la revedere, până când stopurile de la mașină nu se mai văd pe drum.
De aceea, Dumnezeu a creat-o pe mamă.

Trebuia să fie cineva care să continue să iubească, chiar și atunci când îți vine să renunți, deoarece asta e ceea ce dragostea face. Cineva care știe ce înseamnă răbdarea, cineva gata să sufere.
Dar poți fi întotdeauna plin de bucurie, deoarece întotdeauna e ceva pentru care să fii mulțumitor.
Iar viața nu e o urgență, e un dar, așa că…încetinește ritmul.

Cineva gata să hrănească și să călăuzească, gata să-și jertfească viața și să-și ia crucea, gata să-și dăruiască timpul – deoarece aceste ființe i-au captivat inima. Cineva care știe că noi toți eșuam, dar ceea ce contează e ce facem după…
Cineva care se poate umili pe sine însăși, rostind acel blând ”iartă-mă”, care acoperă o sumedenie de păcate.
Cineva care să-și plece capul seara peste chipul fetei adormite cu păpușa în brațe – și să  îi mulțumească Tatălui pentru această viață prețioasă, o oază de prospețime în mijlocul acestei lumi în continuă mișcare.
Astfel, Dumnezeu a creat-o pe mamă.


Iar în timp ce Fermierul dormea, am simțit în adâncul meu, nu sentimentul de a pleca cât mai departe de aici, ci harul că pot să fiu aici.
Am simțit că încă mai este pământ de cultivat, întărituri care trebuiesc sfărâmate, semințe care trebuiesc plantate în întuneric și cu speranță.
Și har, pentru a fi cultivat oriunde."
Ann Voskamp

7 comentarii:

  1. Minunat:* aproape am terminat cartea si...am comandat-o si eu:) sa fie in casa, sa pot reveni oricand la ea, multumesc draga mea:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos, sublim as putea spune. As vreau si eu sa citesc o astfel de carte!!! Cum se numeste?
    Craciun cu bucurii de copii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viorica, multumesc! Cartea este "O mie de daruri" de Ann Voskamp.

      Ștergere
  3. Cat de frumos spus! Si cat de emotionant! Viata are atat de multe fete, atat de multe fatete, important e sa le luminam pe fiecare si atunci vom fi fiecare fericiti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat...Sarbatori binecuvantate! Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  5. Loredana, intr-adevar! Si te surprinde cand te astepti mai putin! Bucuria e ca pe toate le stie Dumnezeu si le randuieste in iubirea Lui!

    Mihaela, multumesc, asemenea!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!