vineri, 29 mai 2015

Când viața obosește...

"Anul trecut, vecina noastră, care avea o funcție destul de înaltă într-o bancă, și-a dat demisia, a dat apartamentul său extraordinar cu trei camere în chirie unei familii tinere și a plecat să trăiască în casa sa de vară. Pentru totdeauna.

Până la pensie mai avea încă vreo 15-20 de ani.
Cei din jur n-o înțelegeau și-o considerau a fi nebună. Să renunți la asemenea serviciu? La asemenea apartament? Să lași totul pentru o cabană din lemn cu liliac sub fereastră și vedere spre mlaștină? Ea nu e normală. Toți vor să obțină asemenea succes. Iar ea e fericită acum.
Și are de gând să-și petreacă restul vieții pe o terasă de lemn, citind cărți, sădind plante în grădină și pregătind nepoților ciorbe.
Desigur, am exagerat puțin.
Ea mereu scrie ceva undeva. Are niște cursuri prin diferite locuri. Face diferite chestii și câștigă câte ceva. Dar aceste chestii sunt atât de mici și neistovitoare, încât nici nu se compară cu viața sa anterioară.

Cu fiecare zi ce trece, numărul acestor persoane devine din ce în ce mai mic.
Desigur, nu toți renunță la tot și pleacă să trăiască în pădure. Dar își schimbă viața radical. De exemplu, medicii devin fotografi iar contabilii – jurnaliști.
Ați observat cum în ultimul timp apar din ce în ce mai mulți freelanceri? Da, în epoca internetului nu există necesitatea de a fi legat de un anumit loc de muncă și un orar fix, dar la mijloc e și altceva.

Există oameni care au obosit de viață.
Ni se impune cu prea multă insistență succesul. Succesul. Puteți da o definiție clară acestui cuvânt?
Din grădiniță, oamenii sunt foarte încărcați. Obligații fără limite. Trezirea de dimineață. Grișul. Siesta. Cercurile de creație. Trezirea de dimineață. Engleza și ora de pictură. Școala. Trezirea de dimineață. Ore. Teme pentru acasă. Examene. Din nou examene. Universitatea. Trezirea de dimineață. Cursuri. Examene. Serviciu. Trezirea de dimineață. Ședințe. Rapoarte. Planificări. Avalanșe de obligații.
"O să te odihnești la pensie. Pentru început devii cineva.

Lovește-te cu capul de pereți. Obține succesul. ”Oameni superperformanți.” Ați auzit? Nu fi lenos, nu fi bolnav, lucrează – ș-apoi mori. Un lucrător de milioane. Visul oricărui angajator. Nu se îmbolnăvește, nu obosește, nu merge în concediu și la matinee pentru copii, lucrează peste program și în weekend-uri. El doar vrea să fie superperformant și vrea să aibă succes. Trebuie. Chiar trebuie?
Pe parcursul întregii educații ești speriat și amenințat. Învață, sau nu va ieși nimic bun din tine. Învață, că de nu, nu vei fi acceptat nicăieri. Învață, că de nu…

Set standard. Două diplome cu studii superioare. O căsătorie reușită. Un serviciu bun. Apartament, mașină și casă de vară. Marea de câteva ori pe an. Paris în luna de miere. Copii învață în școli private. Douăzeci de perechi de papuci, treizeci de costume, pentru fiecare sezon. Totul ca la oameni. Chiar trebuie?
Cineva, cândva, a decis că ăsta e succesul. Dar sunteți siguri că așa el se măsoară? Și aveți nevoie de el în general?
Succesul. De fapt, el pare să fie cea mai are iluzie din viața noastră.
Iată asta nu contează.
Înțeleg asta, de regulă, oamenii care au obosit de viață, pentru care pe primul loc e liniștea sufletească. Alegerea de a nu fugi nicăieri. De a nu demonstra nimic nimănui. De a trăi, nu de a supraviețui.

Există oameni care au alergat, au alergat, iar apoi au căzut și au înțeles că gata, nu mai pot. Cu atât mai mult cu cât merge vorba despre tinerii de acum, care au reușit, la vârsta de 22 de ani, să obțină posturi importante ce presupun o presiune și responsabilități enorme. Ei au reușit să vadă totul, pot face tot și nu mai vor nimic, în afară de liniște. Un fel de bătrânețe timpurie.

Atunci ei brusc încep să vadă lumea altfel. Cel mai des, asta se întâmplă după supraoboseală și o perioadă plină de stres. Stând în spital la vârsta de 25 de ani, poți înțelege foarte multe.

Oamenii obosiți schimbă treptat tot și se schimbă pe ei înșiși. Ei învață să trăiască din nou, ajustând circumstanțele după sine, după necesitățile, dorințele și ceasul lor biologic. Controlându-și singuri viața, fără a o încredința dispozițiilor și șefilor. Ei pictează și citesc mult. Gătesc supe și coc pâine. Se plimbă prin parcuri și se joacă cu copiii. Respiră aerul din jur. Înțeleg că, de fapt, o sumă mică e îndeajuns. Învață să trăiască astăzi și acum, simțind fiecare minută care trece pe alături.
Om de serviciu.

De mic erai speriat. Dar acum parcă nu e nimic rău în a mătura străzile în aer liber…
Cel puțin, acest serviciu pare mai atractiv decât cel al unui redactor-șef la un jurnal săptămânal ce are mai mult de 100 de pagini. Unde nu ai timp să mănânci sau să bei o cafea. Unde la ora 10 seara îți amintești că vroiai să mergi la baie încă după masă. Când la ora 11 de noapte te sună un client și te roagă să schimbi urgent imaginea. Iar la ora 9 dimineața jurnalul trebuie deja să fie la tipografie… Iar apoi cobori de la etaj pe scări întunecate pentru că ascensoarele nu funcționează. Și nu iei un taxi, dar mergi pe jos câteva opriri pentru ați reveni. Iar pe drum te gândești că trebuie până mâine dimineața să termini articolul și la 8 să fii deja la redacție. Iar acasă stă un copil flămând și eseul lui neterminat. Iar la 1 noaptea te sună un autor care abia s-a trezit și te roagă să introduci unele corectări în text. Iar de dimineață din nou acest ritm. Și 30 de minute mai târziu, după ce ai predat jurnalul, vine șeful și-ți spune să-l schimbi naibii pe tot. Cum? Nu-i pasă. Lucrează și-n weekend!

Există oameni care chiar primesc plăcere de la toate astea. Să aibă un ritm nebun până la sfârșitul vieții. Și pe lângă își pot trăi din plin viața. Foarte bine. Dar nu toți pot avea un succes enorm. Nu pot toți deține posturi de vârf și să conducă companii de succes. Cineva trebuie să măture frunzele.
Oamenii obosiți de viață și cei care aleargă după succes nu se vor înțelegere reciproc niciodată. Evident, fiecare cu ce-i al lui. Dar dacă simți că nu mai poți, nu-ți fie frică să te schimbi.

Nu trebuie să te atârni prea serios față de viață. Ea e prea scurtă pentru asta."

joi, 28 mai 2015

Fii recunoscător pentru darul fiecărei clipe

Dacă am contabiliza mai atent fiecare bucurie nu ne-am impiedica la tot pasul de lucruri mărunte, mult prea mărunte. Dacă am vedea lumina din fiecare om pe care îl întâlnim, dincolo de defectele văzute de noi, ne-am îmbogăți din fiecare legătură cu cei de lângă noi. Dacă am vedea mai des cât de jos sunt unii, nu ne-am mai compara atât cu cei aflați prea sus... Dacă am ști că mâine plecăm definitiv, cred că am fi mai atenți la fiecare vorbă sau privire care poate răni. E nevoie doar de exercițiu și de permanenta atenție asupra a ceea ce urmează să iasă din inima noastră. Cred că bunătatea și gândul bun pot fi antrenate, poate fals la început, însă vor deveni un obicei bun, vor fi parte din noi mai apoi.

Citeam ieri intr-un curs primit de la cineva, câteva gânduri spuse de un maestru oriental:
" Cultivă un gând bun și vei avea un comportament bun. Cultivă comportamentul bun și vei avea un obicei bun. Cultivă obiceiuri bune și vei avea o personalitate bună. Cultivă personalitatea bună și vei obține un destin bun." Astăzi trebuie să primesc o comandă de carte pe acestă temă și anume că suntem ceea ce gândim. Voi mai aminti probabil despre ea.


google

Mă preocupă de mult timp tot ce înseamnă influența gândurilor asupra noastră. De când am citit cartea starețului Tadei, "Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața" am început să fiu mai atentă la ce gândesc. Și da, dacă oprești gândul rău, nu are cum să mai apară vorba rea sau fapta la fel. Poți ca imediat ce îți vine în minte un gând negativ, să pui în locul lui un gând bun despre acel lucru, persoană, întâmplare. E nevoie doar să învățăm ce înseamnă influența gândurilor asupra vieții noastre de fiecare clipă. Apoi va fi nevoie doar de voință și de antrenament permanent. Se poate. 

Se poate să refuzi să iei parte la orice discuție care nu aduce nimic bun, la orice început de bârfă, la orice denigrare a celuilalt. Se poate să închizi televizorul la toate mizeriile. Sau să renunți de tot la el. Se poate să nu răspunzi la provocări răutăcioase, la birou, acasă sau la parcul de copii. Se poate ca în orice lucru aparent rău să găsești ceva bun. Iar ceea ce e minunat, este că aproape întotdeauna, un bine făcut, vorbit, gândit nu poate să aducă nimic rău. Niciodată. 

Dacă fiecare ne-am strădui să fim mai discreți, mai atenți, mai sensibili la celălalt, mai omenoși, mai luminoși, dacă am învăța că un zâmbet nu costă nimic, dar valorează enorm, dacă am oferi fără teama permanentă de a nu fi luați drept...., dacă am prefera mângâierea tăcerii, tăcerea vorbei tăioase, un zâmbet privirii acre, tonul blând celui tăios....lumea asta chiar ar deveni mai frumoasă. Dar nu știm asta. Sau poate că știm, dar ne ferim să facem primul pas. Întotdeauna e mai ușor după primul pas. Întotdeauna.

Și mai ales să învățăm a căuta darul din fiecare clipă a vieții noastre. La tot pasul e motiv de binecuvântare. Să nu ne mai plângem și văicări pentru orice. Că plouă, că nu plouă, că nu am haine la modă, că nu am soțul perfect, copiii perfecți, cariera perfectă...mereu în comparație cu alții, la fel de nemulțumiți după ce închid fereastra publică a vieții lor. Să începem să mulțumim. Pentru fiecare mică bucurie primită sau dăruită. Un jurnal al lucrurilor bune ne-ar ajuta să vedem în fiecare seară cât de binecuvântați am fost în acea zi. Să scriem imediat bucuria, căci seara e posibil să nu ne-o amintim. Și exercițiul ăsta chiar e terapie. Eu fac asta de multă vreme. Nu constant, dar nici nu renunț. Daruri de zi cu zi, care aduc liniște....și frumos. E tot ce contează.


prezentarea de pe youtube este a Irinei Binder

luni, 25 mai 2015

Altă săptămână, alte bucurii

A fost săptămână frumoasă, pentru că am pescuit efectiv doar momentele de așa fel încât să nu mă împiedic de micile supărări, deși nu e luptă ușoară, fiind o persoană care vede mai repede partea goală, decât cea plină a paharului. Dar lucrez intens la asta :)

Finalul săptămânii ne-a găsit tot la bunici, unde ne-am bucurat de soare, cucul cântând, aproape tot timpul, cântecul broscuțelor din iazul vecinului, citit iar povestioarele de Crăciun (favoritele lor chiar și vara), pe iarbă, sub cântec de rândunică așezată pe firele electrice:), desfăcat porumb pentru găini: mai ales tati și bunicul, M si T umpleau de zor remorcile camioanelor de jucărie. 
Teo învață să pedaleze pe o bicicletă nu foarte comodă pt vârsta ei ; eu am condus o bucată de drum mașina, imi era dor, dar și frică pt că nu am mai urcat la volan de vreo 6 ani. Noroc că era drumul liber, doar al meu:) Cred că trebuie să fac ceva ore de condus iar.
Duminică am fost la biserica din sat, iar cei mici s-au împărtășit și au primit prescură de la părintele. La fel e mereu. Și spun că au primit ceva bun de la părintele.:)

Așadar, bucuriile care mi-au făcut inima senină au fost:



conul-mozaic 



rochița miresei, culeasă tot de pe drum....câtă frumusețe stă în florile mici!

am reluat-o...prea e frumoasă cartea asta :)

săndăluțe noi pentru Filip. Cred că le voi păstra. La fiecare copil am pus deoparte câte ceva din garderoba de bebe, să le primească când or fi de 18-20 de ani.:)

iar buchet de flori vesele. 

De câte ori ajung la bunici (socrii mei), a doua zi dimineața, înainte să bem cafeaua în leagăn, așez fața de masă verde afară, și merg să culeg floricele fel și fel din șanțul din fața porții. Umplu cana mare, verde cu buline albe, o așez pe masă și apoi torn cafeaua în ceștile roz, cu care se bea cafea doar când venim noi acolo. Un plus de frumos nu dăunează niciodată. :)

perfecțiune

cărticele înțelepte pentru cei mici. 

Matei e fan al cărticelelor lui Leon Magdan. Astea două nu le aveam. Mai multe găsiți pe site-ul său: http://magdan.ro/

...

De ce NU au copiii nevoie,
dar si de ce AU nevoie cu toata fiinta lor

Un articol de Ruxandra Rusan.
Doar un fragment:

Copiii au nevoie sã descopere lumea, sã vadã cum e sã te caţeri invers pe tobogan. Sã dea cu bãţu-n baltã ca sã vadã ce se întâmplã. Sã arunce pietre în râuri, sã se dea cu bicicleta. Sã îsi juleascã genunchii. Sã fie singuri când au chef, sã se certe si sã se împace cu prietenii lor. Sã câstige bani fãcând ceva pentru ei, iar apoi sã îi cheltuiascã asa cum vor. Au nevoie sã dea cadouri, sã strice lucruri si apoi sã încerce sã le repare.

sâmbătă, 16 mai 2015

Bucuriile saptamanii

joacă

roz

verde-roz

Teodora și plăcințelele ei cu stafide și zacăr pudlă

candela aprinsă - încerc să o țin aprinsă mereu, îmi dă așa o liniște...
inima din cafeaua mea :)

orășel pentru Matei. 
Surpriza mea pentru el, cand făcea nani la prînz. Mare bucurie!


puf galben ca de pui

copacul meu drag

"Prilej de bucurie"

Tema unei planșe de făcut la grădiniță de Matei. L-am întrebat cînd este el bucuros. Mi-a răspuns că atunci cînd mănîncă ou kinder.:) Normal.:)
Apoi am mai întrebat ce bucurie mai are el? Și mi-a spus că atunci cînd merge cu tati la biserică, la slujbă, cu mașina și se împărtășește. Na, găsit subiect de desen. Făcut doar de el. 

 o frumusețe de carte, repovestită de pr.Necula după originalul italian, "Marcellino, pan e vino"

Potrivită pentru cei mici, de la 6 ani în sus aș spune eu. Și pentru cei mari, cu inimi mai tari.
Pe net se găsesc și filmul și desenul animat. Ideea bună de umplut timpul îmbogățindu-ne, și nu risipindu-ne.

Un mesaj atat de profund!

Tot ieri la grădi la Matei, a venit un domn polițist, care le-a vorbit despre tema violenței. Au colorat aceste stegulețe-mînuțe si au defilat cu ele în jurul grădiniței. Au primit și cîte un fruct și o carte tare frumoasă. Mă bucur  mult cînd văd că au parte și de astfel de activități.

cartea, despre aventurile unui șoricel Timmy și ale prietenului său, cîrtița Muffy

frigiderul nostru începe să fie tot mai vesel :)

mi-aș dori o astfel de seară - avantajul de a fi bucureșten uneori

vineri, 15 mai 2015

Ziua familiei

Astazi este ziua internationala a familiei. 

Ziua de 15 mai a fost declarata de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite ca fiind Ziua Internationala a Familiei, printr-o Rezolutie data in septembrie 1993. La propunerea Institutului Roman pentru Drepturile Omului si sustinuta de Patriarhia Romaniei, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei romane

Si la gradi la Matei va fi punctata special aceasta zi. Noi, parintii, impreuna cu el, am avut ca tema pentru acasa :) sa facem o lucrare cu aceasta tema. Ni s-a spus ca putem alege si familii de animale, albine, masini chiar?!

Am ales insa propria noastra familie. De altfel, cand e intrebat ce inseamna familie el raspunde: mami, tati si copiii. :) Asadar, dupa o idee gasita intr-o fotografie pe google am ales sa facem: Copacul familiei mele, titlul fiind ales de Matei.


 Am realizat un copac, pe un carton format A3, si fiecare dintre noi si-a pus palma pe cate o hartie cartonata colorata si astfel am contribuit toti. Cam asta era si ideea. Sa fie o munca de familie. Matei a fost foarte incantat de idee. A scris pe fiecare palma numele "posesorului", ajutat un pic si de mine.

Pentru noi, familia inseamna ca nu putem functiona normal fara unul dintre noi, ca oricare ar fi plecat temporar, noi ceilalti il asteptam pana seara cel tarziu. E important sa ajunga acasa sa fim toti in formula completa la somn.:) Inseamna ca gresim, uneori de prea multe ori, dar ca stim sa ne cerem IERTARE, stim sa multumim cand primim ceva in dar. Inseamna ca nu pleaca nimeni de acasa fara sa primeasca pup de la toti cei ramasi acasa.:) La fel si la intoarcere e primit cu acelasi ritual. Uneori se aplica si musafirilor:). Inseamna ca oricat de greu ar fi uneori, in fiecare zi inveti sa scazi tu cate putin pentru a creste celalalt. Inseamna ca pentru noi parintii, copiii reprezinta ratiunea de a fi, fara a ne anula propria viata si bunastare, ci pur si simplu ei sunt cei pentru care suntem capabili de orice sacrificiu, fara a simti asta ca pe o jertfa. Insemna ca orice concediu este intotdeauna: mami, tati si copii. Inseamna ca joaca in 5 pe covor este cea mai mare bucurie a zilei.

Doar raportat la celalat simt eu ca ma implinesc individual, ca persoana. 

Zilnic ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest dar: acela de a-l fi intalnit pe sotul meu, acum 13 ani, cand eram doar o adolescenta in clasa a XI-a, dar am stiut inca de atunci ca e omul cu care pot intemeia o familie calda. Si multumesc si pentru minunatul DAR al celor trei copii, care sunt perfecti, asa cum numai Dumnezeu poate darui.

Va las un citat al Sf. Mucenita Alexandra Feodorovna, care atat de frumos vorbea despre familie si cresterea copiilor:

"Cea mai bogată moștenire pe care parinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceas­ta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească."


luni, 11 mai 2015

Bucuriile saptamanii trecute

...și nu au fost puține:

o carte BUNĂ, de luat și în vacanță. E ultima achizitie.:)

ce conferință! (și un regret....acela că nu locuiesc in Sibiu) :)

flori (din fața blocului) 
Oriunde putem găsi ceva frumos. Depinde doar de noi unde privim.

 iar pădure, la bunici

nimic nu se compară cu liniștea unei păduri.
 Ce dar minunat lăsat de Sus, cînd vrem să ne retragem din forfota zilei. Aici am ascultat cea mai bună muzică : ciripitul păsărilor. Cei mici erau fascinați de cîntecul lor. Ei încă ascultă cu toată inima lor curată.


buchetelul lui Matei

2 găletușe, polonicele bunicii, pietre și nisip : rețeta de joacă perfectă, în curtea bunicilor

"Am zambit, am zambit, o narcisă a-nflorit, draga primavară bine ai venit!" - fragment din cîntecelul invatat de Matei la grădiniță

liliac, minunat parfumat

buchetele făcute tot de Matei

priveliște, cu doi pui jucîndu-se frumos într-o zi cu soare
flori de măr


Buburuză-ruză

lalele galbene si pămînt dornic de ploaie

casa tradițională a vecinilor, exceptînd acoperișul, si pădurea inconjurînd totul, atît de aproape

noul dar al lui Matei de la tati.
 Cred că le-a luat de cît îi sunt de dragi chiar lui.:)

Mini cooper
O mașină cum îmi doresc eu. Mi se pare ideală pentru o femeie. Nu știu de ce :)

primul desen al lui Matei, cu elemente precis alese, fără abstracțiuni :)

Soare, copac, cireșe, scară în copac, si trunchiul albastru. De ce?
"Pentru că are apă în el" :)


Un citat pentru azi:

"În educația copiilor nu încap fițele și mofturile. În educația copiilor nu încape decât dorința de a-l ști pe copil în siguranță, de a ști pe copil cu toate atribuțiile lui umane, și nu în ultimul rând de a-l ști asigurat în ceea ce privește cultura necesară creșterii copiilor ce se vor naște din el.

Părintele Constantin Necula

vineri, 8 mai 2015

Jurnal de vineri

Taniusa  e cea care ne gazduieste aceste jurnale feminine.:)

Pentru astazi: 8 mai 2015
 
Afara: caldut

Mă gândesc: la cat de minunata e normalitatea si firescul in tot si in toate
Din locurile de unde invatam: din cuvintele unor oameni speciali
 
Sunt recunoscătoare pentru: ca am putut ajunge la o conferinta (3 ore) cu parintele Necula. Nu cred ca e intamplator ca am vorbit saptamana trecuta despre el si in timp ce raspundeam de pe telefon unui comentariu despre parintele, cobor din autobuz in centrul orasului si imi pica ochii direct pe un anunt al ASCOR. Conferinta cu parintele Necula. :) Nu exista coincidente.:)
 
Citesc nimic. Ascult conferinta asta:


si asta:



 

În casa e bine si ordine in limita bunul simt :)
Unul dintre lucrurile mele preferate: bucuria intalnirii cu oameni Oameni
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii: sa petrec mai mult timp cu cei mici, sa fiu doar a lor
 
Saptamana care a trecut: frumoasa

Saptamana viitoare: sper sa mergem la mama la curte si aer curat, o saptamana
 
O imagine pentru astazi : 

 bucatica de soare

sâmbătă, 2 mai 2015

Bucuriile saptamanii

diploma lui Matei, primita la ORL, dupa ce a fost cooperant si cumintel la scoaterea unui dop de cerumen dintr-o urechiusa :)

carti in dar si una comandata de mine :) Tare faine.
Multumesc, Adina, nu e intamplator ca le-am primit tocmai acum, chiar avem nevoie de unele lucruri citite in aceste carti

 un pin verde, viu, demn

verde-mov, combinatia perfecta

plante noi, binefacatoare

mi-a fost tare de folos acest articol si abia astept sa iau si iedera mult folositoare in locuinta, de care stiam de mult timp si acum mi s-a reconfirmat


o conferinta minunata, cu parintele meu preferat

Cand eram studenta in Cluj nu ratam nici o conferinta cu parintele Necula de la Sibiu.
Pentru unii mai "evlaviosi" pare a fi exagerat, insa mi se pare ca are o ironie sanatoasa in orice discurs al sau si trebuie privit intotdeauna dincolo de forma cuvantului.

avem doua saptamani de cand am scos televizorul din viata noastra.

E asa bine. Liniste. Carti. Timp impreuna. Fara Mickey Mouse, devenit laitmotivul fiecarei zile. Fara zgomotul din cutia colorata.

O saptamana minunata!

P.S. un blog minunat, despre cum se poate face scoala altfel in Romania.:)