duminică, 22 februarie 2015

Sa ne spovedim cu adevarat

  Mi-a mers la suflet acest articol. Parintele Hrisostom, de la manastirea Putna a vorbit atat de deschis si de ....altfel despre aceasta Taina, incat am vrut sa impart si cu voi. Am simtit si eu de multe ori ca spovedania o fac nepregatita, grabita, rusinata poate,  timorata si uit de ce am venit de fapt la scaunul de spovada. Sa il regasesc pe Hristos. Sa ma regasesc pe mine insami si sa ne reasez pe Cale. Iar si iar. Pentru ca lupta nu e niciodata incheiata. 

Sa ne regasim pe noi in relatie cu Dumnezeul nostru si sa punem inceput bun in a fi cu adevarat fii buni ai Parintelui nostru, care ne asteapta si asteapta, mereu si mereu, cu aceeasi dragoste, pe care noi nu o putem percepe omeneste la adevarata dimensiune. Post cu folos sa avem! 
(voi mai reveni cu articole despre spovedanie, la fel de frumos si clar structurate ca acesta)



       "Personal, consider că două sunt întrebările la care ar trebui să răspundă cineva înainte să vină la Spovedanie. Prima: ce crezi că te ține pe tine pe loc și nu te lasă să alergi către Dumnezeu cu brațele deschise, asemeni unui copil către tatăl lui.

        A doua întrebare: dacă Hristos ar veni aici, acum, în fața ta, ce crezi că te-ar face să-ți pleci rușinat ochii în jos, fără să poți să te uiți în ochii Lui și să-I zici că-L iubești? Dacă răspundem la întrebările acestea, restul sunt detalii.
  
 Dacă eu vreau să mă unesc cu Hristos și unirea aceasta o vreau cât mai intimă, atunci trebuie numaidecât să mă pregătesc înainte de a mă duce la întâlnire cu El. Îmi voi pleca genunchiul și prima întrebare pe care o voi pune în această întâlnire a mea dinainte de Spovedanie va fi aceasta: Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi? De ce ne-am răcit așa? De ce nu mai suntem cum eram? De ce nu suntem cum am vrea să fim? Eu cu Dumnezeu am discuția aceasta.


                  Sfântul Ioan Gură de Aur spune că tot ceea ce face Dumnezeu nu face pentru alt motiv decât ca să ne determine pe noi să-L iubim. Când îmi voi da seama că tot ce a făcut El pentru mine a făcut din dragoste, atunci cu siguranță mă voi întoarce către mine și-mi voi spune: Măi, dar oare merita Dumnezeu să-I fac una ca asta? Atâtea a făcut El pentru mine, și eu…., asta-i răsplătesc? Asta se aștepta El de la mine? Așa Îi dovedesc eu că-L iubesc?

   Chiar dacă duhovnicul nu se grăbește, încercați să separați discuțiile de Spovedanie. Mai bine discutați înainte, decât după. Și după ce primiți răspuns la întrebările pe care le puneți, începeți Spovedania. Țineți Spovedania în inima voastră. Nu spuneți nimic la nimeni după aceea, mai ales nu din ceea ce ați auzit, ci din ceea ce ați înțeles de acolo căci comunicarea între Dumnezeu și ucenic se face prin înțelesuri, nu prin vorbe. Vrăjmașul aude ce se întâmplă acolo, dar nu înțelege și atunci caută prin orice fel de mijloace să vă întrebe ce ați înțeles, ca să afle și el. Țineți în inima voastră și ce s-a întâmplat la Spovedanie, și ce se va întâmpla după, și ce s-a întâmplat înainte – totul, căci altminteri Taina va fi murdărită, va fi coborâtă de la înălțimea ei.

 google

    Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că icoana pocăinței este pilda fiului risipitor. În această pildă nu veți găsi nicăieri, în nicio traducere, scris „iartă-mă”. Nicăieri. „Am greșit” – da, dar „iartă-mă” – nu. De ce? Nu se pune problema. Dar ce găsim scris? „Primește-mă!” E cu totul altceva. Cuvântul acesta „primește-mă” ascunde în spate faptul că noi ne bazăm pe un lucru: pe iubirea de netăgăduit și de neschimbat a Tatălui. Noi nu mergem la Spovedanie să tranșăm problema păcatelor, ci problema împăcării. Mă duc la Dumnezeu să mă împac cu El. Drept pentru care, păcatele pe care le voi spune nu vor fi acelea din îndrumarele de spovedanie. Este una din cele mai des întâlnite greșeli. Iei îndrumarul cu tine și îl ții sub cheie, bineînțeles, că n-apuci să ștergi mereu ce ai bifat acolo, să nu vadă cumva cineva ce ai scris. Și începi să citești ce ai însemnat. Acelea nu sunt păcatele tale. Cele scrise acolo respectă foarte clar și riguros titlul de pe copertă: îndrumar. Dacă nu știi cam ce este un păcat, găsești pe-acolo ceva care să-ți arate câteva lucruri. Dar nu zice: acestea sunt păcatele tale. De ce nu zice? Pentru că n-au de unde să știe ce e între tine și Dumnezeu.

    Gravitatea păcatelor nu este dată de un îndrumar, ci de relația mea cu Cel cu care vreau să mă împac. O greșeală este mare doar în măsura în care ea m-a îndepărtat pe mine de Dumnezeu. În funcție de cum lovește în relația mea cu Dumnezeu, voi ști cât de grav sau mai puțin grav este acel păcat.

    Există momente în care, chiar dacă stai și te chinuiești, scotocind prin minte, n-o să găsești prea multe păcate pe care să le spui: iar mă duc la Spovedanie, ce să-i mai zic? Iar îi zic că am făcut aia și aia și aia? Păi asta am zis și data trecută, serios. Adică acum două dăți i-ai spus că ai furat un ou, data trecută i-ai zis că ai furat un ou, acum îi zici că ai furat un ou – e același păcat. Dar cum furi tu același ou, nu înțeleg. Nici același ou nu e, și nici același furăcios. Și atunci nu vorbim de același păcat.

    Însă se întâmplă să nu găsești păcate: Măi, parcă n-am făcut nimic. M-a păzit Dumnezeu și n-am făcut nici aia, nici aia, bineînțeles că nici pe mama n-am omorât-o, sunt cuminte, n-am făcut nimic, nici măcar o amendă, ce să-i zic eu la Spovedanie, că trebuie să-i zic ceva, nu?

Dar dacă abordăm Taina altfel și ne punem noi în fața Persoanei iubite de care ne-am cam răcit și pe care mergem s-o împăcăm acum, veți vedeți că nu atât greșelile contează, cât cele bune pe care nu le-am făcut. Cât anume că I-am înșelat așteptările, că puteam să fiu mai bun și n-am fost, puteam să fiu mai mult împreună cu El și m-am cam scuzat, că am altele de făcut. Și atunci altfel mergem la Spovedanie.

    E aproximativ la fel ca atunci când te întorci de la școală după ce ai luat un patru și evident că profesoara a apucat s-o înștiințeze pe mama. Și ajungi acasă și vezi pe ochii mamei că știe ce ai făcut și te întreabă cum a fost la școală. Până la urmă va trebui să-i spui. Dar ce să-i spui, doar vezi că știe? În momentul acela observi că se întâmplă ceva cu inima ta și ai o apăsare de care nu poți să scapi, apăsare pe care trebuie s-o rezolvi cu un „iartă-mă”, care vine destul de greu, dacă te gândești că mama se pregătește să te pedepsească.

    Dar totuși trebuie să-i spui. Și-i spui. Și ea nu te ceartă. Nu te ceartă deloc. Te iartă fără să i-o ceri. Ei, atunci apar lacrimile pocăinței, când sentimentul vinovăției tale se întâlnește cu iertarea ei, când știi că ești vinovat, dar înțelegi că vinovăția  aceasta stă între tine și ea sau El și asta te doare cel mai mult.

    Aceasta este Spovedania și nimic altceva. Și atunci când ieși de la Spovedanie, evident că ai să zbori. Astfel de ușurare căutăm. Astfel de împăcare lucrăm noi în cadrul Spovedaniei. Și toată nevoința noastră trebuie să se încadreze în efortul acesta de a strânge relația cu Dumnezeu.

    Avem nevoie numaidecât să ne împrietenim cu Dumnezeu, cât mai repede și cât mai bine, altminteri vom auzi cel mai greu cuvânt pe care-l poate auzi vreun om la Judecată: acela că “nu te cunosc pe tine”. Când omul se află în fața lui Hristos, preferă să audă „luați-l, legați-l, duceți-l în focul cel mai dinafară…”, cum zice în Scriptură – decât „nu te cunosc pe tine”,și să simtă acea tristețe din vocea lui Hristos.

    Dacă aceste lucruri le vom avea noi în minte, altfel vom merge la Spovedanie și, mai ales, altfel vom ieși de acolo. Să facem tot ce putem ca să ne împrietenim, ca să ne iubim mai mult și mai profund cu Dumnezeu. Faceți tot ce vă vine în minte ca să strângeți relația cu Dumnezeu. Orice efort înafara acestui lucru este în zadar."


12 comentarii:

  1. Multumim, Claudia! Foarte folositor articolul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iuliana, multumesc asemenea! Si mie mi s-a parut la fel!:)

      Ștergere
  2. Ce frumos articol, ce frumos, mulţumesc Claudia dragă!!
    De multe, de foarte multe ori am simţit că acea comunicare nu se face prin vorbe, ci prin înţelesuri...
    Post cu pace, cu gând şi lucru bun! Te îmbrăţişez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pace, gand bun si lucru bun, exact de ce am nevoie. Multumesc, Mariana, si post cu folos si tie! Intr-adevar comunicarea adevarata nu e data niciodata de vorbe....

      Ștergere
  3. Am citit articolul aseara (n-am putut comenta), este ca o revelatie, sa constientizam starea sufleteasca la spovedanie.
    La citatul zilei, in coloana din dreapta, sunt azi cateva randuri ce-mi plac mult: "Nu-ți descoperi gândurile tuturor, ci numai acelora care îți pot tămădui sufletul." (Sf. Antonie cel Mare)
    Post cu folos, draga Claudia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Post cu folos si tie, Maria! Si da, sper si eu sa invat in a-mi descoperi gandurile doar persoanei potrivite, de regula duhovnicul...

      Ștergere
  4. macar de -ai invata ceva din articolul asta,ca esti falsa rau in asa-zisa ta credinta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa o fi. Sper si eu sa aplic ceea ce am citit in acest articol, insa, ceea ce e cu adevarat important, e ca asta nu iti va dauna cu nimic propriei credinte si mantuiri.

      Ștergere
  5. Am 40 de ani , si simt ca trebuie sa ma spovedesc - prima data . Culmea credintei ...sa caut duhovnic bun pe google ...si credeti-ma asa am ajuns pe pagina aceasta . O lectura interesanta , si de tinut minte . De ce oare preotii din parohiile din oras , sunt atat de ....comentati , de suspectati ca nu ar face o spovedanie "calumea " ?! Citind , fel si fel ...chiar am ajuns sa nu stiu incotro sa o iau . Deci , unde ne spovedim ?!

    RăspundețiȘtergere
  6. Prin harul primit la preotie fiecare parinte are puterea de a lega si dezlega... Eu mi-am ales la un moment dat duhovnicul in urma unei predici auzite pe care o rostise la Liturghie. Am simtit ca pot comunica mai usor cu acel parinte....

    E important sa ne rugam la Dumnezeu sa ne trimita El duhovnicul potrivit, dar pana atunci sa ne spovedim. Poate si la mai multi parinti, pana simtim ca l-am gasit pe cel potrivit sufletului nostru. Si sa avem incredere si smerenie, fara a-i judeca pe nici unul...

    Sa va ajute Dumnezeu! E important ca inima dvs. doreste asta si sigur va veni si duhovnicul potrivit!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizită! O zi cu soare!