Un articol scris de Mircea Dinescu, poate dur, poate subiectiv, poate discriminator, insa, mamele care au un job solicitant (putin spus) cred ca se regasesc in aceste randuri, daca au curajul sa priveasca cu adevarat in viata lor....Eu una ma tem sa ma gandesc ca ar putea fi asa cand va trebui sa revin la job, mai ales daca va ramane in domeniul actual, desi imi doresc enorm sa il schimb...
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi
mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n
weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de
vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din
mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine
locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci
numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e
semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader,
Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere
galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. În
somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti
ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30
şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul
ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Femeile care au văzut-o pe Diane
Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum
mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul
german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o
directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le
înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia
de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi
vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o
disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică,
femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana
extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi
spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu
păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o
iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul
nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti
când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici
lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să
simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la
celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui “da”,
acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi
ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi
cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti!
Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără
să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu
ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai
fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna..
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”.. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”.. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Saptamana asta vad ca numai pe aceasta idee se merge. Eu incerc sa ma mai scututr putin de obligatii, de ore peste program, de proiecte si sa stii ca tenditna celorlalti este sa te ia peste picior, sa te ironizeze sau sa te priveasca ca pe o ciudatenie. Doar nu sunt singura femeie care are un copil... Am mai citit un articol fain aici http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365
RăspundețiȘtergereAnca, mie mi s-a spus deja de la al doilea copil ca ma deprofesionalizez de tot, stand 4 ani consecutiv acasa.....Iti dai seama ce e de mine acum ca vine si al treilea....Agricultura ma asteapta!:)
ȘtergereCitisem si eu zilele trecute articolul din link...La fel de trist si de adevarat, dar macar e bine ca avem momente de real si nu ne ascundem ca strutul in pamant, spunand ca totul e pe roze...
Pup, draga mea, si profita cat poti de orice fuga de serviciu pt a fi cu minunea ta si pana la urma tu, cu sufletul tau.
Eu ma minunez ca faceti fata...eu ajung acasa la 1 si ma ocup de copii asa cum imi place si nu mi-as schiba locul de munca nici pe o mie de euro, fata de 1000 de lei pe care ii iau....sincer asta nu e viata sa nu petreci timp cu familia....cu copiii de dragul companiei si a altor interese. Eu una nu as face fata...
RăspundețiȘtergerePai exact asa, Ramona, toate ne-am dori program mai scurt si nu bani mai multi.:) Esti o fericita!
ȘtergereCate dreptate in randurile publicate, scrise de Dinescu. E greu sa faci doua lucruri deodata, sa fii mamica si sa lucrezi;nu neaparat din dorinta de a-ti face o cariera, de a fi cineva, ci pur si simplu din dorinta de a munci, de a face ceea ce-ti place! E greu sa le faci bine pe amandoua, eu cel putin asa simt dupa 5 ani de activitate in invatamant; cei 8 ca economist, m-au sufocat efectiv. Am ajuns sa imi doresc sa stau acasa doar ca sa am mai mult timp pentru copii, pentru activitatile care as fi putea sa le fac cu ei, pentru a le fi alaturi in toate momentele, pe care astfel le ratez;mereu pe fuga, prea ocupata sau implicata in solicitarile specific profesiei, iar timpul trece, ei cresc si atunci e prea tarziu; ramai doau cu regrete! Trebuie sa decidem cu sufletul!
RăspundețiȘtergereOf, si sufletul meu stie exact ce vrea dar bugetul nu ne permite...
ȘtergerePaste cu bucurie! Hristos a inviat! Sper ca sunteti toti cinci sanatosi si plini de bucurie!
RăspundețiȘtergereAdevarat a inviat! Suntem bine, Filip a venit pe 9 aprilie, si suntem ok toti 5.:) Multumesc de gand.
ȘtergereUn adevar dureros scris despre femeia care vrea sa aiba o cariera sau pentru cea care se zbate la limita supravietuirii. Greseste insa Dl Dinescu in ce priveste Suedia, unde mamele au mult mai multe drepturi decat in Ro, de la concediu cu indemnizatie, dreptul de a lucra partial pana copilul implineste 8 ani, zile de ingrijire a copilului bolnav fara sa dea explicatii cuiva, flexibilitate a programului, ore suplimentare compensate prin libere sau platite.
RăspundețiȘtergereSi inca o remarca, apropo de sugestiile din final, poate cand dumnealui chiuleste, o mama de copil mic trebuie sa stea peste program ca treaba sa fie terminata. Sta bine dl Dinescu la retorica, mai putin la bun simt...
Nicoleta, ai dreptate si tu in tot ce ai zis, dar si el a subliniat foarte bine ce se intampla tot mai des in zilele noastre.
Ștergere