sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Ce-ţi spune inima ta de mamă?





"Scriam acum 2 saptamani despre a fi doar mama si atat. Comentariile facute de voi, mamele, mi-au dat material de simtit si reflectat. Si de uitat iar adanc in mine, la ce se misca in mine insami atunci cand ma asez cuminte in realitatea de a fi doar mama, si atat.

Cea care incepe sa tipe cel mai galagios este acea parte din mine, care vrea sa fie CINEVA. E nevoia de a avea o pozitie sociala recunoscuta si apreciata, de a avea un statut, de a ma simti apreciata, validata, admirata si aplaudata de altii. Chiar si aici, in micul paradis unde traiesc, mame, tati si persoane diverse din jur indeamna si se autoindeamna la a face mai mult, a fi mai mult, a demonstra mai mult… pana cand nevoile imediat exprimate si comunicate de copiii din dotare trag din nou semnalul de alarma: am nevoie de tine, fii aici, cu mine, prezenta, mama!
Slujba de mama pe bune ca nu e deloc stralucitoare: cam avem un pic de burtica, sanii deveniti elastic de la alaptat, haine patate de noroi/mancare/vopseluri de pictat/muci/etcetera, timp de cosmetica mai deloc, parul prins pe repede inainte cu ceva, acolo, ca sa stea, interactiunea cu ceilalti intrerupta la fiecare 3 minute de cate o cerere de glas subtirel, apoi definitiv oprita de o cazatura cu bicicleta, soldata cu au, ma doare si un rau de lacrimi, ceea ce solicita luat in brate, pupat, mangaiat, cantat cu mana pe locul dureros, ca sa treaca, spalat muci, lacrimi si noroi, alaptat ca se cere si mami, mi-e foame, vreau ceva de papica, vreau si eu sa vad cum faci papica, acuma stai cu mine sa mananc… si uite asa am uitat si despre ce vorbeam si cu cine si raman la a fi doar mama si atat.

Da, nevoia de a fi si eu cineva e aia care tipa cel mai tare.
Si pe urma vin in vizita niste oameni, care observa asa, tacuti, interactiunea mea cu copilul si se trezesc ca incep sa vorbeasca si sa imi spuna ca sunt un model de urmat pentru ei despre ce inseamna a fi mama dedicata si ca copchilul e o minunatie de fericit si sociabil si sigur pe el si adorabil si ca daca ar fi mamele toate asa dedicate alta ar fi treaba in lumea asta si ca eu cum fac sa… si cum fac sa… si in situatia X eu cum am sau as fi procedat… si in momentele astea imi dau seama ca uite, hmm, poate sunt deja cineva si numai eu nu reusesc sa vad asta la mine insami?
Pentru ca, vedeti voi, nevoia asta de a fi CINEVA ascunde de fapt o buba pe care o avem cu totii: lipsa de auto-stima. Lipsa de iubire de sine. Lipsa de auto-apreciere. Lipsa de conectare cu adevaratul cantec al inimii noastre.

Credeti sincer ca exista vreo INIMA de mama pe lumea asta care isi indemne posesoarea sa nu isi alapteze copilul, sa il lase sa doarma singur de la zero luni, sa il lase acasa in grija altcuiva, sa il trimita la gradinita de la 1 an, sa nu ii raspunda la plansete si la nevoile de a fi ascultat, vazut, alintat, alinat, ajutat, alaptat… credeti ca exista vreo inima de mama pe lumea asta care ar putea vorbi altceva decat limbajul IUBIRII?
Credeti sincer ca exista vreo INIMA de mama pe lumea asta care sa ii spuna posesoarei ei «du-te, amazoana mea, baga sedinte, rapoarte si intalniri cu clientii, de dimineata pana seara, si lasa ca mama pentru copil e altcineva, va reglati voi cand o mai creste odrasla si o intelege ce treaba importanta ai tu de facut pe planeta asta, acuma vezi-ti de serviciu, termina cu dulcegariile si statul acasa degeaba»… credeti ca exista vreo inima de mama pe lumea asta care sa puna nevoile si indemnurile societatii inaintea nevoilor si indemnurilor iubirii?

Insa pentru ca noi insine ne tratam cu refuz cand vine vorba de a ne auto-iubi, aprecia, respecta, si su
ntem primele care sa ne biciuim, sa ne privim critic si sa ne spunem in ureche ca nu meritam nici mai mult, nici mai bun,  ajungem sa cautam tot timpul iubirea, respectul si aprecierea altora: a celor de langa noi si, mai dureros, a societatii. A unei societati, din pacate, atat de deconectata de adevar, de iubire, de natural, incat a ajuns sa considere normal ceea ce este, de fapt, complet bolnav. A unei societati care ne spune ca, daca vrem sa existam, trebuie sa jucam dupa regulile ei.
A incuraja o mama sa nu alapteze. Sa isi lase bebelusul sa doarma singur. A incuraja o mama sa plece cat mai curand de langa copilul ei, pentru a obtine un loc, pentru a «merita» sa fie in societate, pentru a castiga bani ca se a se intretina, este profund bolnav. Este o paradigma pe care o tot repetam de niste sute de ani, creand monstri.

In timp ce a fi parinti din inima pentru copiii nostri, a le dedica lor si noua insine tot timpul, atentia, iubirea si prezenta noastra, a crede in noi si in cantecul inimii noastre, care este mereu, invariabil conectat cu perfecta armonie a Divinitatii inseamna a schimba paradigma. Inseamna a ne reintoarce la adevarul din noi insine. Inseamna a vindeca societatea. Inseamna a ne vindeca pe noi. Inseamna a crea, in loc de monstri, copii fericiti si iubitori, care vor sti natural, din cantecele inimilor lor, ce inseamna a trai in armonie cu ceilalti, cu natura, cu ei insisi, cu tot Universul.

Articolul asta lung de azi vrea sa zica de fapt un singur lucru: mamelor care sunteti doar mame, si mamelor de la birou si de la fabrica si din piata, mamelor de pe oriunde ati fi si in orice fel va simtiti ca sunteti CINEVA in viata asta… intrebati-va INIMA care este cantecul inimii voastre. Unde va mana cantecul asta si cum? Ce va spune despre voi si copiii vostri? Ce gasiti acolo, in inimile voastre? Poate nu o sa auziti cantecul imediat. De fapt, dureaza un pic pana sa ne acordam urechile la soapta inimii. Insa simpla intentie de a va conecta cu inima e capabila sa mute muntii. Simpla intentie de a vrea sa auziti cantecul inimii voastre declanseaza schimbarea paradigmei.
Cresteti-va copiii din bucuria inimii. Indiferent sub ce forma se exprima bucuria asta, pentru fiecare.
Din inima de mama, cu dragoste…"

sursa: http://www.urbankid.ro

vineri, 29 noiembrie 2013

Gata....a venit!

De când aşteptăm fulgii de nea......Şi iată că au venit.  Iarnă e deja de vreo 3 zile la noi, cu frig cumplit, temperaturi cu minus, dar fără nici un pic de zăpadă.

Deşi azi m-am trezit mai rău ca în ultimele 5 zile, dimineaţă pe la 8, în drum spre farmacie, ceva fulgişori, mai mult a burniţă semănau, se jucau în faţa mea, dar nu speram să vedem mai mult de atât. Ajunsă acasă, îngheţată şi cu o sacoşă de remedii, care mai de care mai homeopate, jocul se transformase deja în ninsoare în toată regula.

Matei, bucuros din cale-afară: Mamiiiii, niiingeeee! Mergem afarăăăăă!

Cum să strici bucuria unui copil care aşteaptă de mult să facă om de zapadă! Dar pentru că suntem toţi foarte, foarte răciţi, i-am explicat că nu putem face bulgări până nu trec năsucurile de tot! Aşa că, s-a mulţumit prin a privi la fereastră fulgii, lângă Teodora!

A fost frumos! O bucurie pe care o simţi la orice vârstă ai avea sau oricât de răcit ai fi!:)


vineri, 22 noiembrie 2013

Arici pogonici

Ieri, Teodora nu mai voia nici o jucărie, nici o carte, nimic.... Şi am zis să îi dau ocupaţie. Aşa că am luat o mână bună de paste, sub formă de scoici, o sticlă goală şi speram să se joace muuult şi bine tot băgând în sticlă câte o scoică. Însă ea a preferat să  le spargă cu dinţişorii... A renunţat repede, a luat cutia cu cuburi şi şi-a văzut de altă joacă.

Aşa că....în timp ce Matei dormea, am folosit pastele pentru altă bucurie de copil. O parte din scoici s-au transformat în...arici, mici mici.

Matei, dupa ce s-a trezit, somnoros încă, dar bucuros,  zice:                           
Mami, uite ce mulţi arici "bobonici": )   A prins bine, până  la urmă, joaca cu arici.       
                                                                                  
                                                                                              

joi, 21 noiembrie 2013

Crăciun la fermă

Ştiu că e toamnă, şi încă ce toamnă, cu soare şi cald. Dar gândul meu stă tot la iarnă, poate aşa o chem mai repede. :)

De dimineaţă am găsit câteva fotografii, aici, cu pregătiri de Crăciun la fermă, care bucură clipele şi poate oferă inspiraţie pentru zilele ce vor urma...





















miercuri, 20 noiembrie 2013

De Crăciun

Omul îşi face planuri fel de fel dar Dumnezeu ştie cel mai bine dacă îi ajută omului la ceva sau nu. Însă cred că e bine să fim cât de cât organizaţi în tot ceea ce facem. De aceea şi eu mi-am schiţat în minte şi pe foaie câteva direcţii de urmat în zilele de sărbătoare ale Naşterii Domnului.

Anul ăsta de Crăciun nu vreau să acord pregătirilor de sărbători mai multă importanţă decât Sărbătorii în sine. Aşa că mi-am stabilit nişte lucruri pe care vreau să le respect:
  • masa de Crăciun va fi mai simplă, cu 2-3 feluri şi un singur desert. Oricum vom merge pe la părinţi şi nu are rost ca mâncarea să stea în frigider zile în şir. 

  • cadourile de Crăciun nu vreau să ne clatine serios bugetul. 
Dacă înainte cumpăram pentru mamă, tată, frate, socri, cumnaţi, nepoţii din familie etc.etc. cadouri separate, gen cosmetice, fulare, etc. anul acesta cred că voi face atenţii mai generale. Adică, părinţilor şi socrilor un vin bun, sau o cutie de ciocolată caldă pentru zile reci, la copii în loc de jucării, ceva dulciuri şi tot aşa.



  • neapărat îmi doresc să mergem la colindat. 
Naşterea lui Hristos trebuie vestită şi vreau ca şi copiii mei să păstreze obiceiul frumos de a colinda, care nouă, ne aducea mare bucurie, nu doar datorită darurilor primite, ci şi faptului că simţeam că facem ceva de folos, ceea ce numai noi copiii o făceam cu atâta drag.


  • cadouri utile pentru copiii noştri. 
Anul acesta, Matei şi Teodora vor primi orice, dar nu jucării. Au destule şi oricum vor primi de pe la bunici şi alte persoane. De Sf.Nicolae vreau să le luăm portocale, ceva dulce şi şoseţele groase cu tălpi de piele, iar de Crăciun, pijamale noi şi ceva cărţi cu tematică de Crăciun. Şi vreau să înveţe că bradul de Crăciun, mai ales că e natural an de an, e cel mai frumos cadou de Crăciun şi că sunt mulţi copii care nu se pot bucura de luminiţele şi podoabele unui brad. Bradul de anul trecut arăta cam aşa:



  • Cea mai mare dorinţă e să fim toţi patru la Sf. Liturghie în ziua de Crăciun. 
Naşterea lui Hristos e în biserică, şi vreau să fim cu toţii acolo. Până acum, fiind mereu copiii mici mici, mergea doar soţul iar eu îl aşteptam cu masa plină. Dar Crăcinul nu înseamnă asta. Vreau să ne bucurăm cu toţii de adevărata sărbatoare, care e în biserică. Plus că Matei va fi bucuros să vadă grupurile de copii, colindători, langă bradul împodobit şi să primească şi el un pacheţel cu ceva bun de la părintele.:)



Să ne ajute Dumnezeu să avem sărbători cu bucuria cea adevărată a naşterii pruncului Hristos!

joi, 14 noiembrie 2013

Iubirea părintească

din “Parinti, copii si cresterea lor”- Sf.Ioan GURA DE AUR


"Dumnezeu a lasat ca iubirea parintilor pentru copii sa fie o necesitate naturala, o lege a firii dar, pe de alta parte, sa si depinda de purtarea copiilor. Parintii îsi iarta copiii când gresesc, pentru ca natura însasi îi îndeamna s-o faca. Chiar si atunci când copiii devin de nerecunoscut si sunt iremediabil atrasi de rau, tot natura este aceea care îi obliga pe parinti sa le poarte de grija si sa nu-i paraseasca, oricât de viciosi ar fi devenit."


miercuri, 13 noiembrie 2013

Să mai citim, zic....

Azi am comandat 2 cărţi de pe Libris.ro, pe care le urmăresc de ceva vreme. Am profitat de preţul mic, de reducerea de 15% acordată la abonarea la newsletter si de transportul gratuit la orice comandă.

Abia  aştept să le primesc.

 "Din volumul acesta învăţăm că viaţa noastră este o lucrare, un lucru mare, alcătuit din miliarde de lucruri mici, mărunte, majoritatea dintre ele neînsemnate în biografie, dar absolut toate importante pentru că sunt conţinutul viu al acestei vieţi. Şi cât de trist, de dureros, ba chiar tragic este că nu ne trăim viaţa ori de câte ori nu suntem conştienţi de lururile acestea care o fac, o umplu. Adică în cea mai mare parte, nu noi ne trăim viaţa, ci ea ne trăieşte pe noi." (doxologia.ro)




 "Formarea de copii si de adolescenti sociabili, fericiti, liberi si intreprinzatori este o mare provocare in ziua de azi.Singuratatea nu a fost niciodata atat de intensa:parintii isi ascund sentimentele de copii,copii isi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza in autoritarism.Aceasta lucrare arata ca,pentru a fi deosebiti,trebuie sa ne insusim cele sapte deprinderi ale parintilor inteligenti si ale profesorilor fascinanti.Ea atrage atentia asupra celor sapte pacate capitale ale educatorilor si ne invata zece tehnici pedagogice care pot crea un spatiu de dezvoltare deplina si autentica,atat in sala de clasa,cat si acasa." (libris.ro)

marți, 12 noiembrie 2013

Frumuseţe de toamnă


Mai e un pic din toamna asta superbă, frigul îşi intră încet încet în drepturi, dar nu pot să nu mă bucur ştiind că ne aşteaptă covorul pufos de nea aşternut peste tot...:)

La IRINA e luna mulţumirii. Şi eu am acest obicei de a scrie în jurnal mulţumiri fel şi fel, şi e tare bine când vezi câte binecuvântări vin peste zi, parcă trăieşti altfel fiece moment al zilei.

Lista mea cu bucurii s-a încărcat cu: o canapea nouă în sufragerie, cu bebe sănătos în burtică, cu bani veniţi de nicăieri, când aveam mare nevoie, cu găsirea de naşi potriviţi pentru bebe mic ce vine şi tare bucuroşi că i-am ales, cu pruncii mei ce învaţă să se joace împreună şi să împartă unul cu celălalt.

E un exerciţiu tare folositor, acela de a scrie efectiv pe o foaie toate mulţumirile zilei. Le conştientizezi mult mai bine când le vezi aşternute pe hârtie şi când înţelegi că nu sunt puţine deloc.

Zile minunate să aveţi, pline de mulţumire!

vineri, 8 noiembrie 2013

Cum poţi face o bucurie unui copil?- ShoeBox 2013

Anul acesta îmi doresc şi eu să particip la bucuria pe care o fac de ceva ani cei de la ShoeBox.
Din păcate Suceava nu este printre locaţiile lor, însă voi trimite cutia prin poştă către cea mai apropiată locaţie.

Abia aştept să cumpăr lucruşoare frumoase, folositoare, delicioase...
Când mă gândesc la emoţia copilului ce va deschide cutia, bucuria şi mirarea din ochişori când va descoperi rând pe rând ce se află ascuns în cutie.... 

Ce m-a determinat să particip a fost bucuria copiilor mei, faptul că nu le lipseşte nimic din ce le e necesar unei copilării frumoase şi vreau ca măcar pentru o clipă, bucuria asta să o simtă un alt sufleţel care nu e cu nimic vinovat că pentru el Moş Nicolae nu poate veni în fiecare an, aşa cum vine la Matei şi Teodora, sau la alţi şi alţi copii.

E o bucurie mică, ieftină, sau scumpă, depinde de fiecare din noi, însă pentru cel ce primeşte va fi nepreţuită.

Despre frumuseţea aceasta, de a dărui în acest mod, mai citiţi şi ce au scris Iuliana, Irina, Ingrid şi Amedeya.


Zile cu de toate

Au trecut zilele rostogol....au fost şi aşa şi aşa.....mai mult cenuşii, dar le ţinem minte pe cele frumoase.

Ieri am fost la joacă, la părinţii mei la curte. A fost o zi minunată cu soare din belşug, cu frunze uscate, vesel colorate, cu râsete de copii din toată inima, mai ales când au văzut libertatea în care pot alerga. Cu leagănul iar folosit, cu tractorul iar pedalat, cu pisoii iar fugăriţi prin curte.:)

O  zi cu vizite la medic, cu toate veştile bune, cu bebe băiat, deşi simţeam că ar fi fetiţă, cu veştile date la job, primite cu bucurie, spre surprinderea mea. A fost bine, chiar prea bine, multumim lui Dumnezeu.

În casă lucrurile se aşează uşor uşor, parcă e mereu aşa...În apropierea postului Naşterii se aşează o sfială, o aşteptare dulce, în care acum e şi mai frumos, pentru că am pe cine învăţa colinde, desena brăduţi împodobiţi, cu cine aprinde lumânări frumoase, cu cine să aştept părintele în ajunul sărbătorii, pentru cine să  aducem bradul verde şi parfumat...Abia aştept. Iar la anul va fi şi mai frumos, cu trei prichindei miraţi şi bucuroşi în faţa luminiţelor din pomul de Crăciun.