sâmbătă, 31 august 2013

După-amiază cu dar din cer

Ieri, după-amiază, am avut parte de o bucurie. Eu iubesc norii...şi ieri, pe la 6 după amiaza, am avut parte de un spectacol minunat pe cer, o frumuseţe de nori pufoşi, care prevesteau clar o ploaie bună. Şi a plouat. Bine de tot. Cu soare chiar. E tare frumos când plouă cu soare. Picurii strălucesc altfel.



Şi da, ştiam că după bucuria ploii, scurte de altfel, va urma un curcubeu în toată splendoarea. Dar nu, a fost mai mult de atât. Două curcubeie au apărut pe cer. Nu mai văzusem până atunci. Matei era absolut încântat. A stat la fereastră până când au dispărut de tot.



vineri, 30 august 2013

Aşteptare

Mai e un pic şi e toamnă. Eu abia o aştept. Ca pe un musafir, ce vine cu daruri, cu miresme noi, cu un aer ce numai ea îl are.


Toamna o simt ca pe un anotimp ce parcă le aşează pe toate la locul lor, tihnit, fără prea mare efort. E un anotimp care ne readuce pe la casele noastre, care ne ţine mai mult prin case, care mai domoleşte din poftele şi dorinţele proprii verii. Vara vrem să plecăm, să ne relaxăm, să vizităm, dar parcă toamna ne e mai bine pe lângă casă. Cu un decor frumos pe masă, cu o candela aprinsă, cu o carte bună, cu cei dragi pe lângă tine, cu poveşti spuse tihnit, cu joacă de copii, cu jucării de strâns în fiecare seară, cu o masă delicioasă în familie. Dar e bine. Şi parcă cel mai bine e aşa.....liniştit, aşezat, cu timp de gândit şi de simţit mai mult clipele ce trec şi nu mai vin....


joi, 15 august 2013

Daruri

Zi frumoasă, cu mii de motive de a trăi frumos, de a te bucura de ce îţi dă Viaţa în dar....minuni, oameni dragi în jur, zile liniştite, daruri peste daruri!

miercuri, 14 august 2013

COPILUL - oglinda sufletului tău...

"Comportamentul copilului este comportamentul vazut a ceea ce eu ascund. Problemele copiilor sunt bolile ascunse ale parintilor." Acest citat nu mai tin minte cui apartine, dar l-am retinut si incerc sa il aplic tot mai mult in viata mea - nu de parinte, dar de pedagog. Alaturi de el, rezonez cu inca unul, care apartine trainerului, taticului si parintelui diacon Sorin Mihalache: "Nu poti da copilului tau ceea ce tu insuti nu ai." Am constatat ca ambele se aplica nu numai in relatia dintre parinti si copii, ci si in cea dintre educatori si copii.


Acest articol este o invitatie, catre mamici, tatici, bone si educatori, de a fi atenti la ce hrana emotionala si morala ofera copilului, de la o zi la alta. Si de a deveni constienti ca o pot schimba, imbunatati sau completa. Ce nu este acest articol? NU este un ghid, o judecata sau o ocazie de a pune etichete. Titlul complet ar suna: Spune-mi ce copil cresti, ca sa iti spun cine esti... astazi!” Pentru ca tiparele noastre comportamentale se schimba, daca noi luam decizia ca nu se numara printre cele sanatoase. Si ca sa apreciem cat sunt de sanatoase sunt, ca sa stim "cine suntem", privim la copilul nostru. Copilul este oglinda parintilor.  

Spune-mi ce copil cresti, ca sa iti spun cine esti

 

Tocmai de aceea, articolul nu invita la judecarea altora, ci invita la reflectare: asupra mea, a copilului meu si a relatiei mele cu el. Comportamentul copilului este comportamentul vazut a ceea ce eu ascund. Copiii sunt oameni diferiti de noi, cu propria personalitate, cu propriile trasaturi. Poate seamana mult cu bunicii si strabunicii din partea tatalui, asa ca ce are de-a face cu mine? Are. Indiferent cu cine inclina sa semene, copilul va prelua si va purta acele boli ascunse ale mele (si ale tatalui sau, desigur). Pe care le va arata - indiferent de personalitatea lui - in problemele pe care le dezvolta. In comportament. 

Cand ma uit la comportamentul copilului meu, ma uit in oglinda. Imi este clar ce imi displace la el, ce ma infurie, ce ma alarmeaza, ce ma ingrijoreaza, ce nu suport, pentru ce il cert sau il pedepsesc, ce incerc sa indrept din faptele lui. Toate acestea le vad la el, pentru ca sunt in mine. In acest fel, copilul este o oglinda. Ceea ce ma deranjeaza sau ma ingrijoreaza la copilul meu, este ceea ce ma deranjeaza si ma ingrijoreaza la mine. Ceea ce domina sau iese in evidenta in comportamentul copilului meu, indica boala sau inclinatia mea ascunsa (sau, uneori, chiar evidenta). In acest fel, copilul este oglinda mea.

De aceea: vreau sa schimb ceva la el? Voi fi nevoita sa schimb mai intai la mine. Nu se poate altfel. Caut in mine si schimb in mine ceva, pentru ca micutul meu sa oglindeasca (incet dar sigur, sa nu am asteptari instante) schimbarea mea. Vreau sa il invat ceva, sa sadesc o virtute, o calitate in el? O voi lucra mai intai in mine: pe aceea, sau una similara. "Nu poti da copilului tau ceea ce tu insuti nu ai." 

Spune-mi ce copil cresti: Cum te oglindeste copilul


De exemplu, copilul meu este lenes si lipsit de vlaga, atunci cand isi face temele? Fuge de munca, se teme de efort, sunt nevoita sa trag de el? Sa verific atunci in mine: in ce aspecte ale vietii mele procedez eu astfel? Sa fiu sincera, atenta si pregatita sa primesc, orice as descoperi despre mine.

Poate vei reactiona pe data, argumentand ca esti o albinuta in munca ta si ca nu fugi de niciun efort. Ba chiar, de mic copil esti asa. Atunci, cu cine seamana micutul? Caci desigur nu pe tine te oglindeste. Se poate, intr-adevar, ca aceasta sa fie o boala ascunsa a tatalui. Insa, esti sigura ca te-ai uitat adanc in tine? Ti-ai luat timpul de a cauta, de a reflecta? Ti-ai adresat intrebarea aceasta cat mai sincer si ai lasat raspunsului timp sa se decanteze?


Poate ca tocmai aici sta raspunsul... Fuga de efort poate fi o fuga de efort launtric, mascata de harnicia in viata exterioara. Boala ascunsa poate fi a vietii launtrice. Un om care se avanta in toate sarcinile, care se implica in multe lucruri, care nu pridideste cu treaba, nu gaseste timp sa stea cu sine. Zelul exterior poate masca o lene sau o fuga interioara. Copilul va oglindi, in comportament, boala ascunsa a parintilor. Nu o va reda cu exactitate. Va gasi propriile cai de a o manifesta: aceeasi inclinatie, manifestata in alte aspecte ale vietii. 

Spune-mi ce copil cresti: Oglinda de fiecare zi


Dar copilul mai ofera si un alt fel de oglinda. Una de fiecare zi, care ne izbeste uneori in fata cu adevarul celor pe care ni le arata. Si care, tocmai prin aceasta, ne ajuta sa vedem clar CE avem de schimbat si unde avem de lucrat la noi. Uneori, lectia invatata este foarte dura: copilul face ceva care nu ii sta in fire lui... ci noua.

O prietena imi povestea de primii ei ani de lucru cu copiii. Inca nu era mamica, dar rezona puternic la acest
ia. Inclusiv in lipsa de... rabdare. Intr-o zi, un copil i-a oglindit cu exactitate comportamentul, facand-o sa se rusineze foarte tare si sa inceapa sa lucreze la aceasta lipsa.

Era in cursul diminetii. La gradinita unde lucra ea, copiii primeau dimineata micul dejun in clasa. Dupa ce acestea se strangea, incepeau activitatile. In ziua respectiva, biscuitii pentru ceai au ramas in clasa mai mult decat de obicei, pentru ca micutii si educatoarea au hotarat ca, inainte de masa de pranz, sa iasa in curte sa hraneasca porumbeii.

Nu cu mult inaintea pranzului, prietena mea a simtit ca o ia foamea. Ar fi ignorat-o, dar si-a dat seama in scurt timp ca este mai degraba o foame emotionala, ca simte nevoia de o recompensa, pentru ca intreaga dimineata se dovedea destul de incarcata si de solicitanta. A inceput sa isi aduca tot felul de justificari: are cu adevarat nevoie sa iasa cateva minute dintre copii, care se dovedesc astazi necooperanti si dificili; senzatia ei de foame este suparatoare si ii sporeste iritarea, deci se cere inlaturata; se afla in prima zi a perioadei lunare, deci slabiciune si iritarea ei sunt de inteles, etc.

In cele din urma, desi mai erau cam trei sferturi de ora pana la masa de pranz, prietena mea a a pescuit discret trei biscuiti din bol, i-a pus in servetel si i-a bagat in buzunar. Se indrepta spre usa, planificandu-si sa se retraga 5 minute, pentru a-i mestece in liniste. Dar tocmai atunci iesea din clasa, strecurandu-se cu vigilenta, unui din baietei. 



- Andrei? Unde mergi?
Andrei se opri in mijlocul scarilor, vadit nepregatit. In cateva secunde, isi lua un ton calm si, aparent nonsalant, raspunse: la toaleta.
- Bine, dar abia te-ai intors de acolo. Te simti bine?
- Da. Doar ca mai am nevoie o data.
Andrei, in tot acest timp, se straduia sa inghita ceva, cat mai discret.
- Mesteci ceva.
- Nu, raspunse el, inghitind in sfarsit.
- Andrei, ce ai in mana?
- Nimic, raspunse el din nou, ducand mana la spate.
- Andrei, ai ceva in mana pe care o ascunzi la spate. Imi arati, te rog?
Dura cam doua secunde si Andrei sucomba. Ofta, lasa capul in jos, apoi inalta privirea spre prietena mea si deschise palma.
- Am niste biscuiti de la gustare.
- Aha... Asta mestecai.
- Da. Mi-e foame.
- Vine masa de pranz in scurt timp...
- Stiu, dar mi-e foame. De fapt nu-mi este asa foame, dar nu mai am rabdare.
- Deci nu ai nevoie la baie...
- Ba da, ma duceam la baie cu ei sa ii mananc. Fiindca nu vreau sa ma deranjeze alti copii.

Nu mai tin minte deznodamantul, ci invatatura pe care prietena mea a tras-o de aici si a impartasit-o cu mine. Mi-a zis ca, pentru ea, acea experienta a fost evident un indemn, mai bine zis o porunca, de a lucra la ea insasi. Pentru ca Andrei nu era un copil care sa actioneze in acest mod, care sa manance prea mult, care sa nu aiba rabdare inainte de masa. De altfel, episodul nu s-a repetat, si nici plangerile micutului vizavi de ora mesei ori de senzatia de foame. Nu: in acea zi, copilul s-a facut oglinda pentru educatoare, ca sa ii arate cum lucreaza boala ei ascunsa si cum ii influenteaza pe cei din jur.

 Nu este nevoie sa imi spui ce copil cresti, ci este nevoie chiar tu sa il privesti, lasandu-l sa te ajute sa te vezi mai bine. Copilul este oglinda ascunsa a parintilor. Ce poti imbunatati? Ce poti schimba la tine - si, implicit, la el?"

sursa: http://www.qbebe.ro

marți, 13 august 2013

Sărbătoarea amurgului


Foto a Marianei

"Amurgul este ca o sarbatoare permanenta. Atunci barbatul îsi termina munca lui, indiferent în ce domeniu lucreaza si obosit se întoarce catre camin. Trebuie sa se întâlneasca cu sotia, ca de o zi întreaga n-a vazut-o, dar o zi întreaga s-a gândit la sotia lui. Acum se grabeste sa-si întâlneasca copii, sa se bucure de ei; acum se întâlneste omul cu familia. Acum vine acasa, la caminul lui, sa se bucure de linistea înserarilor, de linistea amurgului. Este acelasi lucru, ne-a ramas aceasta ca o reminiscenta a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam. Adica bucuria pe care o simtea Adam – gânditi-va ce bucurie simtea Adam când venea si se întâlnea cu Tatal sau, cu Dumnezeu. Va rog, imaginati-va, faceti putin uz de imaginatie si de gândire, întâlnirile acestea ale lui Dumnezeu cu omul. Cât d e fericit a fost omul ca venea sa se întâlneasca cu Cel ce l-a creat! Dar cât de fericit era Dumnezeu ca se întâlnea cu omul! Se întâlnea fericire cu fericire si bucurie cu bucurie, se întâlnea omul cu Creatorul si Creatorul cu omul. E extraordinar de miraculos! Si de atunci a ramas acest Dar."
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg
sursa: http://www.fabrica-de-ganduri-bune.ro