marți, 25 iunie 2013

Educaţia copiilor

Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Sursa 

 

luni, 24 iunie 2013

Rugăciunea mamei nu are egal

 Rugăciunea mamei pentru pruncii ei este mai puternică şi mai ascultată decât chiar rugăciunea preotului.

La un părinte tot venea o femeie să plătească pentru ca să i se întoarcă băiatul plecat de acasă, pierdut  în lume... I-a zis părintele: „Mă, ai plătit la biserici de-l poţi cântări în bani...! Mai bine roagă-te pentru el, şi o să se întoarcă”.
Rugăciunea mamei nu are egal pe lumea asta.


Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti


doxologia.ro

Suntem muşte sau albine?

Dacă vei întreba o muscă: „Sunt flori în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii”, şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: „Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori de grădină şi sălbatice”. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă...

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Sursa text 

 google

duminică, 23 iunie 2013

Fotografia lăuntrică

Ca să ne fie de folos, cărţile patristice trebuie citite cu smerenie, atenţie şi rugăciune. Ele se aseamănă cu tomografele, căci aşa cum acelea „fotografiază” starea trupească a omului, la fel şi prin acestea „se fotografiază” starea lui duhovnicească. Însă duhul Părinţilor se face sensibil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar şi o pagină, două pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante!

Cuviosul Paisie Aghioritul

Sursa

sâmbătă, 22 iunie 2013

Când va TREBUI...

...să mă reîntorc la job, nu ştiu cum va fi. 

Ieri m-au năpădit nostalgiile, mai ales că o dată cu împlinirea unui an pentru Teo, simt că a început numărătoarea inversă pentru mine... Nu am crezut vreodată, eu care de mică ma vedeam clar, FEMEIE DE CARIERĂ, să îmi doresc din toată puterea mea să devin MAMĂ DE CARIERĂ. Şi asta din păcate e cam greu, dacă nu imposibil, cu un job în domeniul bancar, plecată de acasă la 8 dimineaţa şi ajunsă acasă la 7-8 seara. 
 
Cum să găseşti timpul:
  •  să fii mereu în formă, când vii frântă şi stresată de targetul, mereu neatins, cu care te reîntâlneşti a doua zi?
  •  să prinzi momentele frumoase ale creşterii lor, când pe astea le va vedea educatoarea în cea mai mare parte a timpului?
  • să fie masa mereu aranjată frumos în aşteptarea soţului drag, când va trebui el să gătească dacă nu e nimic în frigider când vin eu?
  • să ai timp să te regăseşti pe tine printre lucrurile pe care le faci,când orele fug, şi nu ai timp să vezi unde?
  • să trăieşti viaţa pe îndelete, când totul se va desfăşura sub dead-line-uri?
  • să ieşi în faţa blocului, la ora 10 dimineaţa, să faci desene pe asfalt cu picii tăi dragi, când eşti la birou de o oră abia?
  • să fugi când vrei la bunici, la curte, să iei o porţie bună de natură, când nu ai decât 20 de zile concediu PE AN?
Da, ştiu, numai dacă eşti independent financiar.....dar nici propria afacere nu îţi dă uneori aripi să faci toate astea, pentru că vor fi mereu acte, taxe, salariaţi, strategii de marketing de care să te ocupi.... 

Şi atunci, când? Probabil că voi afla la momentul acela.....Oricum tot mai mult  cred că va fi doar printre picături. Viaţa o trăim printre picături.


vineri, 21 iunie 2013

În lipsă de altceva

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi place să am la cafeluţă mereu câte ceva bun alături....Aşă că fiind zi de post, şi neavând ciocolată de post în casă, am făcut nişte gogoşele dulci, dar puţine, doar pentru cafea, să nu rămână, să tot ronţăim printre mese...




Matei, bineînţeles, că a fost primul lângă farfuria cu gogoşi. E aşa haios când spune: "Face mami ceva buuun....pentu Matei....si pentu Teo...". Da. Le face mami ceva bun, dar cand nu voi mai sta acasa, si oi fi la serviciu cu orele nu va mai fi mami disponibilă nici pentru ceva bun, oricand, la orice oră, nici pentru orice joc, nici pentru iesit afara cand vor ei....

Nu vreau sa ma gandesc deocamdata, dar trece timpul si inima mi se strange tot mai mult...

joi, 20 iunie 2013

Prăjitură cu cireşe proaspete

Cireşul bunicii a fost tare darnic zilele trecute, astfel încât, a rămas în frigider cam un kilogram de cireşe pe care le tot ocoleam. Ar fi fost păcat să fie sortite coşului de gunoi, aşa că am purces rapid la a căuta pe net o prăjitură cu cireşe. Din păcate pentru siluetă m-am oprit la una cu 10 ouă, dar am promis că pentru măcar o săptămână alt desert nu mai fac. :)

Cred că data viitoare voi alege altă reţetă, pentru că asta mi s-a părut că are o aromă prea puternică de "ouă coapte", întrucât nu conţine lapte, ulei sau alte cele....ci doar 10 ouă, 10 linguri zahăr, 10 linguri faină şi 7 linguri apă clocotită. Oricum nu a rezistat mult, semn că a fost tare bună.:)



miercuri, 19 iunie 2013

Formular

- Numele de familie şi prenumele?
- Eu
- Anul de naştere?
- Cel mai tânăr an: când se iubeau părinţii mei.
- Originea?
- Ar şi semăn dealul acela din preajma codrilor. Ştiu toate doinele.
- Profesiunea?
- Îmi iubesc plaiul.
- Părinţii?
- Am numai mamă.
- Numele mamei?
- Mama.
- Ocupaţia ei?
- Aşteaptă.
- Ai fost supus judecăţii vreodată?
- Am fost nişte ani închis: în mine.
- Rubedenii peste hotare ai?
- Da. Pe tata. Îngropat. În pământ străin. Anul 1945.

GRIGORE VIERU (1935-2009)

"Eliberarea nu înseamnă atât a ridica de jos piatra şi a o arunca în direcţia asupritorului. cât a o şlefui până când ea dobândeşte strălucire de piatra rară."


marți, 18 iunie 2013

vreme rea

sub o umbrelă curcubeu doi bărbaţi
se sărută pe gură.
şi ploaia a-nceput să doară
şi să miroasă
din ce în ce mai tare
a zgură
şi
a pucioasă.

sub streaşina Gării
stau două femei
îmbrăţişate.

în ochii lor se văd
adâncurile
Mării Moarte...

picăturile cad
ca nişte şoapte murdare...
iar lumea priveşte şi tace
şi-ncet se preface
în stâlp de sare...


Sursa: http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/, Marius Iordăchioaia

luni, 17 iunie 2013

Scrisoare de ADIO

 Ceea ce scrie mai jos, pe mine m-a impresionat profund şi cu care rezonez întru totul. E vorba de minunata regăsire a unui suflet, reîntors la Cel de la care a plecat... E profund emoţionant modul în care se strigă durerea şi singurătatea. Merită citit şi luat aminte...

"Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?" ( scrisoare de adio)

 

 



Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…
Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…
Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…
Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…
…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….
Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?...

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!
Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?...
Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!
Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…
Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?
Unde este Dumnezeu, mamă?
Unde este Dumnezeu, tată?
Nu vedeţi că înnebunim fără El?
Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?

Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie…
O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!
De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…
Dar prefer să mor decât să accept asta…
………………………………………………………………………………………………
Dragii mei, scumpii mei părinţi!
Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…
Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire… Am refuzat şi m-am dus să mă culc; dar stând în pat m-am gândit că dacă tot m-am hotărât să mor, ce mai contează? Dacă cineva m-ar face să mă răzgândesc, înseamnă că hotărârea mea e o iluzie, înseamnă că mi-e frică, înseamnă că nu fac decât să spun cuvinte goale, să-i mint pe toţi ca să mă dau în spectacol, şi în cel mai scârbos, acela de a cerşi atenţie cu moartea ta…
Când orice ai face şi tot nu eşti băgat cu adevărat în seamă, nu-ţi mai rămâne decât moartea: ştii că la înmormântare vor fi sentimente adevărate, că vei fi plâns şi regretat aşa cum nu ai fost niciodată, ŞTII CĂ ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITĂ ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CÂND ESTE ÎN VIAŢĂ, mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă… Ştii că oamenii de lângă sicriul tău se vor fi trezit cu adevărat, că te vor privi şi-ţi vor vorbi din inimă… DIN INIMĂ…DIN INIMĂĂĂĂ!!!!!!!!.....
Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!
Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…
Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…
Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…
N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste…. Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…
EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!
EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!

Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?
Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii…. Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori….
Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….
Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul…. Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci…. Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…
M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!
Iubesc, tată!
Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!
M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…
Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului….
Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…
Ştiu că nu veţi înţelege… Oare poate cineva, fără să fi cunoscut el însuşi, din experienţă personală, cele scrise de mine?
Dar totuşi am îndrăznit să vă povestesc… totuşi, îndrăznesc să nădăjduiesc, că într-o zi, veţi înţelege…
În zori, după priveghere, la sfârşitul Liturghiei, părintele mi-a făcut semn să mă apropii şi să mă împărtăşesc… Nu vă pot spune ce s-a întâmplat atunci… Doar că ceea ce am cunoscut în Sfânta Spovedanie a fost doar un mic prolog…
Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi: NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!...
Aseară, când v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia să merg nu ştiam că am spus ultima minciună… Ştiam că mă duc să distrug şi ultimul argument al vieţii… Şi, iată-mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! Ca o învinsă de Viaţă! Doar pentru că Cineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându-şi braţele înaintea noastră şi îmbrăţişându-ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni…
Acum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc… Am ce să dau… Acum nu mă mai sperie nici o durere… căci Hristos le-a transformat pe toate în dureri de naştere ale Iubirii…
Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este! Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…

( după o întâmplare reală)


duminică, 16 iunie 2013

Nu neglijaţi rugăciunea de dimineaţă!

"Dați-I mulţumire lui Dumnezeu, că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală... Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuțele dimineaţa, în atare caz, n-aveţi de ce vă apuca să citiţi rugăciuni după carte sau pe dinafară... rugaţi-vă cu propria gândire şi propriile cuvinte. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu...
Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, chiar dacă dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte... Dați-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele... Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi...
Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi...
Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. Îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare."

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie)
 
Articol preluat de la   www.doxologia.ro


joi, 13 iunie 2013

Floarea în ghiveci

Observati un fenomen interesant în natura.

Când sadesti o planta într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubar, ea îsi dezvolta îndeosebi radacinile. Sloboade în adânc mai multe ramificatii, în schimb partea de la suprafata se dezvolta mai putin, da ramuri, frunze si flori sarace.

Când sadirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci si radacina care se formeaza va fi mai mica, planta creste repede în sus, da frunze si flori frumoase (daca e dintre acelea care dau flori).

Oare nu se întâmpla asa si cu omul? Când traieste având de toate, nestingherit, în belsug si satisfactii, sporeste în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însa îi ramâne chircit, sterp la fapte bune.

Când traieste în constrângere, în saracie, boala, necazuri, suparari,  partea animalica îi este obligata la anumite privatiuni, creste duhovniceste, da flori de virtute, se maturizeaza, aduce roade, bogate. De aceea, strâmta este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos

vineri, 7 iunie 2013

Căsuţe de poveste

 
O dată şi o dată una dintre astea voi avea şi eu....:)







aici e posibil sa nu încăpem...:)



























































































joi, 6 iunie 2013

Dimineaţă bucuroasă

Am avut o dimineaţă plină cu de toate....şi toate cu final fericit. 

Primul lucru bifat a fost vizita la dentist, un om profesionist şi mereu cu zâmbetul pe buze, cum rar am mai văzut medici. În urma vizitei am primit un dinţişor nou, adică a fost reconstruit un dinte ce avea nevoie de reparaţii. Oricum urmează o serie întreagă de şedinţe, care au început să îmi placă pentru că se desfăşoară fără dureri, fără bani prea mulţi, cu mână profesionistă şi, după cum spuneam, cu zâmbetul pe buze.

În drum spre casă mi-am făcut o bucurie, adică un portofel din piele tare drăguţ, găsit la reducere.:)


Lui Matei i-am găsit o cărţulie tare draguţă, chiar dacă e în engleză, cu toate rasele de pisici descrise pe larg şi o mulţime de poze, care a costat doar 2 lei, dintr-un magazin cu cărţi la mâna a doua.


Ieri, soţul a primit în dar de la elevii lui o cărticică, organizată sub forma unui calendar, cu 365 de cugetări pentru fiecare zi. De mult voiam să o comand dar nu îi venea nicicum rândul. Cred că de asta...urma să o primim. Şi-a găsit repede locul, în colţul vesel din bucătărie, de unde în fiecare dimineaţă ne va dărui câte un alt mesaj, legat de prietenie, la care să cugetăm.

Cafeaua mea de dimineaţă a devenit de prânz, dar o savurez cu bucurie şi mulţumire pentru cât de frumos s-au aşezat astăzi lucrurile cu ajutorul Celui de Sus. Mulţumim Ţie, Doamne!



Anotimpurile


miercuri, 5 iunie 2013

Gândim...simţim?


Tot mai des văd asta în jurul meu sau chiar la mine insămi.

Tindem să trecem totul prin filtrul gândirii. Fiecare pas pe care îl facem, inevitabil îl trecem prin filtrul gândirii, firesc până la urmă, fiinţe raţionale fiind. 

Dar atunci când simţămintele noastre, iubirile noastre, observaţiile noastre, pe care le facem altora, prieteniile pe care le legăm, principiile la care aderăm, valorile pe care le promovăm prin propria persoană, ideile pe care le susţinem au ca bază doar raţiunea, care ne spune că aşa dă bine în lume, că aşa e "corect" să acţionăm, dar inima şi vocea conştienţei (nu a conştiinţei ) noastre ne şopteşte că e nevoie de mai mult sentiment, de mai multă compasiune, de mai multă iubire, de mai multă dăruire, de mai mult compromis, ca să nu-i spun jertfă, pentru binele celuilalt....trecem peste. Ne spunem că nu e bine să fim prea sentimentali, prea "proşti" în faţa altora, ci că trebuie să fim verticali, corecţi, mândri, orgolioşi, vanitoşi, răutăcioşi chiar....

Cred că ne face bine uneori să acţionăm cu toată inima, trecând peste zecile de gânduri care ne vin şi ne spun cum trebuie să fim în ochii lumii, că ce-or zice unii sau alţii şi să facem mai uşor voia inimii care ne spune de cele mai multe că E BINE SĂ SIMŢIM MAI MULT.

marți, 4 iunie 2013

De prin iarbă adunate

Sfârşitul de mai şi începutul lunii iunie mi-am propus să le exploatez la maximum în natură. Aşa că am profitat din plin de iarba verde, gândâceii ieşiţi la soare şi supuşi analizei curioase a lui Matei, laptele fiert cu mămăligă şi cafeaua savurată dimineaţa devreme, unde altundeva decât în........iarbă.:)



Curăţenia de primăvară

Ajutor de nădejde :)


Joacă

Pui hrăniţi cu cozonac

Delectare


Frumuseţe... pur şi simplu

Alint


Hărnicie

Lectura cu Jackie

Mica tractoristă

De 1 Iunie

La cireşul bunicii

A fost frumos. Ne-am aerisit....plămânii, dar mai ales sufletul cu veselia naturii, cu cip-cirip de păsări voioase, cu mâncare amintind a copilăria noastră, cu bucuria de a fi toţi cu toţi împreună...

Cu siguranţă se va repeta! Bine că avem două perechi de bunici care stau la casă! :)